Toate Stirile
Din păcate, am lipsit de la ceea ce s-a numit bilanțul Instituției Prefectului Mehedinți, deși, de la o vreme, mi-am jurat că nu voi mai lipsi de la nicio întâlnire cu filosofia complicată și alambicată a bătrânului lup de administrație…
Citit 11020 ori
Severinenii sunt invitați să se implice în ierarhizarea unor proiecte de dezvoltare strategice pentru comunitatea locală, prin accesarea acestui chestionar. Banca Mondială, în parteneriat cu Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România și cu sprijinul autorităților publice subnaționale, a…
Citit 3471 ori
Liberalii mehedințeni au declanșat o amplă campanie de informare a populației, cu privire la racordarea la rețeaua de gaze naturale.
Citit 3267 ori
A fost prezentat bilanțul Instituției Prefectului Mehedinți, pe anul 2018, într-un cadru festiv.
Citit 2561 ori



