A fost, așadar, după o amânare din cauze neelucidate încă, sau pe care, eu personal, nici nu m-am obosit să le elucidez, bilanțul Instituției Prefectului pe anul 2018. Lume luminată, sală plină, zâmbete pe toate chipurile, parlamentari, factori de decizie locali de la toate nivelurile, inclusiv din zona administrației publice locale, cu toții au venit să asculte epopeea responsabilității și a deciziei luate numai și numai în slujba comunității, pentru oameni și de dragul oamenilor. Ca orice bilanț, din lungul șir de astfel de momente festiviste trăite din plin în prima lună a fiecărui an, s-a tras linie, s-a analizat la bisturiu, s-a cuantificat și s-a lăudat. Nimic nou! Toată lumea a colaborat bine și foarte bine cu toată lumea, instituțiile s-au întrepătruns și completat reciproc, iar decizia a fost luată bine, ferm și obiectiv, așa cum spuneam, numai și numai pentru oameni, pentru comunitate, pentru România și pentru gloria istoriei contemporane.
Doar că, un mic amănunt era gata – gata să dea peste cap superlativul activității Instituției Prefectului Mehedinți, din anul care a trecut. Un nenorocit șir de articole ceva mai negative ale presei, această malițioasă creație a democrației. În raportul căruia prefectul i-a dat citire, nu scria nimic de vreun articol negativ, iar ca să nu existe dubii în consemnarea istorică, prefectul s-a oprit, în stilul său caracteristic, și-a scos ochelarii, cu un gest strategic, studiat în prealabil, după care a explicat faptul că Instituția Prefectului a scăpat de tirul negativist numai și numai pentru că el, prefectul altruist, cu spirit de sacrificiu, îndurător, a încasat cu pieptul dezgolit, ciomegele presei lipsite de îngăduință și a salvat instituția. „Cu excepția presei sau a zonei politice, a fost o informare corectă și în principal neutră a cetățeanului, lipsind articole negative la adresa prefectului sau a instituției. Deci așa scrie aici, dar nu e așa, adică nu e așa în ceea ce privește prefectul și asta mă bucură pentru că am putut să preiau eu și nu s-a abătut asupra instituției”, a spus prefectul, în timp ce citea darea se seamă de la bilanț.
Ei, da! Un asemenea sacrificiu suprem, acela de a sta cu pieptul gol în fața gloanțelor este chiar de apreciat, nu? De fapt, presa nu a prea înțeles nimic din epopeea instituțională de la Prefectură. Nici reparația ceasului cultural din vârful Prefecturii, care a aterizat în simbolistica Centenarului, încă nu se știe din ce motive, nici orele de filozofie existențială de pe la desele comitete și comiții găzduite la Prefectură, nimic din toate acestea nu erau motive concrete de a se scrie negativ. Dar dacă tot s-a scris, prefectul a absorbit șocul și a salvat Instituția.
Îl cunosc pe domnul Nicolae Drăghiea de pe vremea când eram un tânăr jurnalist la început de drum, iar domnia-sa era deputat al Partidului Socialist, desprins din Partidul Socialist al Muncii. Ce-i drept avea un discurs bun și un talent oratoric de invidiat la vremea aceea. Peste ani, a mai strălucit în câteva momente, despre care nu voi vorbi aici, pentru că nu e nici cadrul, nici momentul, dar niciodată parcă nu a dat dovadă de un așa de mare spirit de sacrificiu. Dar, una peste alta, bilanțul a ieșit bine, instituția excelează în activitate, iar asta e tot ceea ce contează. Azi, nici PS, nici PSM nu mai există, au fost absorbite de PSD. Prefectul nu a fost absorbit, decât de munca în slujba oamenilor! Vă mulțumim pentru că existați, domnule prefect Nicolae Drăghiea!
