DEMERSURI PENTRU PRELUAREA PORTULUI
Se fac primii pași pentru preluarea portului Drobeta Turnu-Severin, de către autoritatea locală! Proiectul de suflet al primarului Marius Screciu a fost preluat de consilierii locali într-un proiect de hotărâre pe care îl vor aproba în cel mai scurt timp. Liberalii sunt cei care au preluat ideea lui Screciu și au adus-o în atenția Consiliului Local.
AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE ÎN PARCUL DRAGALINA
Încep lucrările la parcul central din Orșova, cunoscut sub denumirea de „Ion Dragalina”. Primul pas este organizarea de șantier, iar în cel mult un an și jumătate parcul va fi unul nou-nouț. Lucrările pot fi realizate chiar mai repede, iar la final orșovenii vor avea parte de tot ceea ce poate fi mai frumos în micul lor municipiu.
ALADIN DESCOPERĂ LĂȚIMEA DRUMURILOR
Ședință de vis la Consiliul Județean Mehedinți! Aladin Georgescu i-a chemat pe consilieri la o ședință de îndată pentru a le explica faptul că drumul dintre Bunoaica și Cireșu e prea lat. Asta în condițiile în care drumul nici nu a fost construit. După doi ani de căutări febrile și de calcule sofisticate, președintele și aparatul său de specialitate au ajuns înapoi la studiul de fezabilitate și la lățimea optimă.
AU PLECAT LA DISTRACȚIE, AU AJUNS LA SPITAL
Au plecat tocmai din județul Olt spre Băile Herculane să se distreze dar au sfârșit la spital. Este pățania prin care au trecut șase tineri care au urcat toți într-o Dacia Nova și au plecat spre stațiunea din Caraș-Severin.
LANSARE DE CARTE: „DICȚIONAR DE REGIONALISME”
O lansare de carte a avut loc, în cea de-a doua zi a manifestărilor dedicate Zilelor Severinului, la Sala „Clubul Artelor” de la Palatul Culturii „Teodor Costescu”. „Dicționar de regionalisme – Mehedinți”, un volum semnat de Florian Copcea, a avut parte la lansare de prezența oficialităților locale și a europarlamentarului Maria Grapini.
VAMA PF I, BLOCATĂ TREI ORE
Blocaj în Vama Porţile de Fier I! Sistemul informatic a căzut şi o coadă de câteva sute de autourisme s-a format pe cele două sensuri de intrare şi de ieşire din ţară. Traficul a fost reluat abia după trei ore, spre nemulţumirea celor care mergeau spre Italia.