RAMONA CUPĂ: „Testarea VALIDĂ a tuturor persoanelor în izolare sau carantină, URGENTĂ!
Președintele PMP Drobeta Turnu Severin, Ramona Cupă, atrage atenția asupra necesității urgente de testare a tuturor persoanelor aflate în izolare sau carantină din județul Mehedinți.
NOI MĂSURI DE IZOLARE: ROMÂNIA BLOCATĂ
Ministrul Afacerilor Interne a emis, în această seară, Ordonanța Militară nr. 3, care restrânge și mai drastic circulația persoanelor. Astfel, persoanele în vârstă de peste 65 de ani trebuie să stea în casă pentru a se proteja. Vor avea însă voie să iasă din casă între orele 11.00 și 13.00, pentru cumpărături sau asistență medicală.
MEHEDINȚI: 130 de persoane în carantină, 1.497 de izolați la domiciliu
Ultima evoluție epidemiologică din judeţul Mehedinți arată astfel: În carantină instituționalizată 130 de persoane (din care 18 persoane au intrat și 12 persoane au ieșit în ultimele 24 ore), iar în izolare la domiciliu 1.497 persoane (din care 223 persoane au intrat și 12 persoane au ieșit în ultimele 24 ore).
LUCRĂTORII POȘTALI, NEPROTEJAȚI DE ECRANE
Oficiile poștale din Drobeta Turnu Severin nu sunt dotate cu ecrane de protecție! Funcționarele de la ghișee nu beneficiază de această facilitate și sunt nevoite să lucreze cu publicul expunându-se riscului de contaminare cu coronavirus. Poșta Română susține că nu există o recomandare pentru astfel de dotări.
ÎN CURÂND, TESTELE DE CORONAVIRUS SE VOR FACE ȘI LA SEVERIN
CONSILIUL JUDEȚEAN FINANȚEAZĂ ACHIZIȚIA APARATURII NECESARE. În conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, se fac toate demersurile pentru a fi testați de Coronavirus cât mai mulți mehedințeni și pentru a se face față situației de epidemie!
Primăria Severin poate ajuta persoanele izolate la domiciliu
Municipalitatea din Severin are un serviciu specializat, în cadrul Direcției Locale de Asistență Socială, care ajută bătrânii și persoanele care nu se pot deplasa, cu aprovizionarea cu hrană și medicamente.