BĂRBAT DE 28 DE ANI, LA SPITAL DUPĂ CE A CĂZUT DE PE O SCARĂ
Un tânăr Drobeta-Turnu-Severin a suferit un accident în timp ce lucra la instalaţia electrică a unei locuinţe private. Bărbatul de 28 de ani a ajuns la spital după ce a căzut pe spate de pe o scară, de la doi metri înălţime. Victima a suferit răni grave în zona capului şi a fost găsită inconştientă de medici. A fost transortată la spital de o ambulanţă, după ce a fost coborâtă de la etajul I al imobilului de către pompieri.
Cu ajutorul unei bormaşini, bărbatul lucra la canalul pentru montarea ţevilor de la instalaţia electrică a locuinţei unui prieten. Era urcat pe o scară şi lucra în partea superioară a peretelui când, într-un moment de neatenţie, a căzut pe spate. Un prieten a auzit o bubuitură şi s-a dus să vadă ce s-a întâmplat. L-a găsit căzut la pământ, inconştient şi speriat omul a chemat o ambulanţă. Dar pentru că era la etajul unu al imobilului, care nu avea scară de coborâre a fost nevoie şi de intervenţia pompierilor.
„A căzut! Era sus la etaj, pe scară, făcea şanţurile pentru instalaţia electrică. Şi auzii o dată, zdup! Când m-am dus la el, căzuse de pe scară. Avea capul spart şi am sunat la 112. L-au coborât cu pompierii, au chemat şi ajutorul pompierilor, au luat scara aceea mobilă şi l-au coborât. Pentru că altfel nu puteau să-l dea joc, pe moment fiind inconştient. Vreo cinci minute a fost inconştient, apoi îşi revenise, că nu vroia să se urce în salvare. Nu aveam vreun act cu el pentru că era un prieten, venise să mă ajute. Doar o oră aveam treabă cu el”, a declarat cumnatul proprietarului casei unde a a avut loc accidentul.
„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, la solicitarea Serviciului Judeţean de Ambulanţă a intervenit cu treisprezece pompieri militari, o autospecială cu apă şi spumă şi o autospecială de transport pentru salvarea unei persoane căzută de la o înălţime de aproximativ doi metri, în interiorul unei case de locuit în construcţie la nivelul etajului unu. Pompierii au imobilizat victima pe o targă şi au coborât-o cu ajutorul autoplatformei la sol, unde a fost predată în stare de conştienţă medicilor SJA Mehedinţi”, a declarat Raluca Târcă, plutonier în cadrul ISU Mehedinţi.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean din Drobeta-Turnu-Severin, pentru mai multe investigaţii medicale: „Am preluat o persoană de sex masculin, în vârstă de 28 de ani, căzut de la înălţimea de doi metri, prezintă un traumatism cranio-cerebral în regiunea temporală stângă, funcţii vitale stabile şi a fost adus în Unitatea de primiri Urgenţe pentru Investigaţii”, a declarat doctorul Marin Iorga - medic în cadrul Ambulanţei Mehedinţi.
Medicii spun că tânărul nu ar avea viaţa în pericol şi că se va face bine, dar el a rămas internat pentru a continua investigaţiile medicale, care vor stabili cu exactitate cât de serioase sunt traumatismele din zona capului, deoarce acestea leziuni pot avea urmări mai târziu.
COPIII SEVERINULUI AU PETRECEUT „LA CURTEA REGELUI PRICHINDEL”
Peste o mie de copii au petrecut clipe de neuitat de ziua lor, în fața Palatului Cultural „Theodor Costescu”, chiar de ziua lor. Pentru câteva ore, lumea minunată a poveștilor a devenit reală „La Curtea Regelui Prichindel” cu sprijinul Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin și a Palatului Cultural, iar clipele de poveste au fost posibile doar cu „complicitatea” unei persoane pe care cu siguranță copiii Severinului o vor iubi și mai mult de acum înainte, Delia Râmniceanu.
HOŢI DIN APARTAMENTE, PRINŞI ÎN FLAGRANT
Hoţiile a doi indivizi, care au spart în ultimele luni mai multe apartamente în Drobeta Turnu Severin, s-au încheiat brusc, stopate de poliţiştii din Mehedinţi. Hoţii au fost prinşi în flagrant, exact când ieşeau cu prada dintr-o locuinţă. Bijuterii din aur, ceasuri şi bani, în valoare de 10.000 de lei, furaseră bărbaţii din apartamentul ai cărui proprietarii erau plecaţi de acasă.
UN NOU CARNAGIU PE DN 6: TREI VIEŢI SPULBERATE CÂT AI CLIPI
Eroarea unei şoferiţe a spulberat aseară cât ai clipi firul vieţii a trei oameni pe DN 6, în Mehedinţi. Femeia a întors maşina pe linia continuă, cu intenţia să intre într-o parcare, iar vehiculul condus de ea a fost spulberat de un altul care venea cu viteză din sens opus. Femeia, de aproximativ 30 de ani şi cei doi pasageri aflaţi în maşina ei, un bărbat şi o femeie trecuţi de 50 de ani nu au avut absolut nicio şansă în urma impactului, una dintre victime fiind pur şi simplu spulberată din autoturism, pe carosabil.
SCENE DE VIOLENŢĂ INCREDIBILE ASUPRA UNUI COPIL
Un copil de numai şapte ani a fost agresat de tatăl unui coleg, în drumul de la şcoală către casă. Scenele s-au produs pe uliţele satului Oreviţa Mare şi au fost filmate cu un telefon mobil.
RUPERE DE NORI LA CIOCHIUŢA ŞI HURDUCEŞTI, GOSPODĂRII INUNDATE
A fost rupere de nori peste două sate din Mehedinţi, noaptea trecută, unde au căzut peste 120 de litri de apă pe metrul pătrat în mai puţin de două ore. Din cauza cantităţii mari de precipitaţii, rigolele de pe marginea drumurilor nu au mai făcut faţă şi torenţii au năvălit în grădinile, curţile şi beciurile sătenilor. Şase gospodării şi un drum comunal din două sate aflate apropierea oraşului Strehaia au fost inundate.