Toate Stirile
Președintele PSD Mehedinți, Aladin Georgescu, alături de președintele executiv, Marius Screciu și de doamna deputat Alina Teiș au participat la Conferința Ordinară a Organizației Municipale PSD Orșova.
Citit 3197 ori
Focarele de pestă porcină africană depistate în județul Dolj creează neliniște și în județul vecin Mehedinți. Chiar dacă în acest județ nu există cazuri depistate, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți a intrat în alertă maximă.
Citit 3279 ori
În perioada 12-14 iulie, în Drobeta Turnu Severin, se desfășoară Campionatul Național de Minifotbal “Old Boys”. Peste 300 de jucători de la echipe din întreaga ţară îşi vor arăta măiestria şi experienţa pe Baza Sportivă Drobeta de la Podul Gruii…
Citit 6474 ori
Avem un județ de poveste, iar câteva file v-au fost relatate pe parcursul zilei de sâmbătă, 6 iulie 2019,prin intermediul proiectului Caravana Dunărea, al TVR Cluj. Vedeți, în materialul video aflat deasupra textului, întreaga emisiune ce i-a avut ca invitați…
Citit 3390 ori



