Toate Stirile
Iarna se apropie cu pași repezi, în apartamentele severinenilor e tot mai frig, în special noaptea, iar în loc de agent termic încep să curgă balivernele celor care nu au finalizat centrala termică. ALFA GROUND SOLUTIONS a devenit amica unui…
Citit 4026 ori
Vom avea căldură de la data de 1 noiembrie! Aceasta este promisiunea fermă a autorităților locale. Instalațiile închiriate de la ROMAG TERMO sunt gata de pornire, combustibilul este contractat, iar ajutorul financiar cerut de la Guvernul României ar putea fi…
Citit 9287 ori
Senatorul PSD de Mehedinţi, Liviu Mazilu, a făcut, în cadrul unei conferinţe de presă, câteva precizări în legătură cu furnizarea agentului termic în municipiul Drobeta Turnu Severin în iarna 2017-2018.
Citit 12275 ori
Parlamentarii PSD de Mehedinţi, senatorul Liviu Mazilu, şi deputatul Alina Teiş, au susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului, în care au prezentat câteva aspecte din activitatea lor parlamentară, dar şi probleme de interes local.
Citit 7970 ori



