IDS SIGLA PRINT

REDAȚI SPITALUL ORȘOVENILOR!

Constantin Popescu și consilierii orșoveni au luat atitudine pentru redeschiderea Spitalului Municipal Orșova

„Am cerut, în repetate rânduri, atât eu, Constantin Popescu, cât și majoritatea consilierilor municipali, să convocăm ședințe extraordinare, în care să luăm o atitudine fermă împotriva celor care ne-au luat spitalul, fără măcar să ne întrebe sau să calculeze riscurile la care ne vor expune, prin acest gest fără precedent”, a declarat Constantin Popescu, cel care a inițiat o PETIȚIE pentru salvarea Spitalului Municipal. Petiția semnată de peste 2.000 de orșoveni a fost trimisă autorităților competente.

„De fiecare dată când Consiliul Local, forul legislativ suprem al comunități, expresia votului nostru al orșovenilor, a dorit să ia atitudine, primarul și secretarul municipiului s-au împotrivit, au recurs la tot felul de motive puerile și la tot felul de subterfugii pentru a bloca inițiativele legislative legitime și mai mult decât urgente”, mai spune Popescu.

PETIȚIE adresată domnului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru; domnului prim-ministru al Guvernului României, Ludovic Orban; domnului președinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, deputat Corneliu-Florin Buicu; domnului președinte al Comisiei de sănătate publică din Senatul României, senator LÁSZLÓ Attila.

REDAȚI SPITALUL ORȘOVENILOR!

Spitalul nostru, al orșovenilor, este blocat de aproape trei luni, de când a izbucnit pandemia COVID-19. În timp ce sute de orșoveni, dar și pacienți din zonele limitrofe, nu se mai pot trata și sunt nevoiți să facă sute de kilometri pentru a-și îngriji sănătatea, Spitalul Municipal Orșova zace blocat și tratează câțiva pacienți. Nu numai noi orșovenii suntem exasperați, ci și întreg personalul medical de excepție al acestui spital, cunoscut în întreaga țară. Ne-am săturat să stăm umiliți pe la poarta unității medicale și să ne punem în pericol sănătatea! Ne vrem spitalul înapoi!

În tot acest timp, cât Spitalul Municipal Orșova a fost închis publicului larg, aici au fost tratați foarte puțini pacienți infectați cu COVID-19. La un moment dat, întregul spital, dar și personalul medical, erau blocați de un singur pacient. Înțelegem necesitatea existenței unor centre suport pentru tratarea pacienților infectați cu cumplitul virus, dar nu putem înțelege cum să fie blocat un spital la care veneau sute de orșoveni și de pacienți din jurul municipiului nostru, înclusiv din județul vecin Caraș-Severin, dacă nu este folosit la întreaga capacitate, pentru scopul căruia i-a fost destinat.

Consilierii locali ai municipiului au încercat în repetate rânduri să atragă atenția asupra situației bizare în care a ajuns spitalul nostru, dar inițiativele lor disperate au fost blocate în mod inexplicabil și neconstructiv, de către primarul și secretarul municipiului.

Facem un ultim apel de suflet la dumneavoastră, în calitatea de factori de decizie de la cel mai înalt nivel al statului român, să înțelegeți că noi, oamenii acestor locuri, români în slujba cărora domniile voastre lucrați, am ajuns la capătul răbdării și la limita disperării, văzând cum un spital stă închis inutil, în timp ce noi facem sute de kilometri pentru a ne trata omenește. Avem dreptul constituțional la asistență medicală. Potrivit articolului 34, alineatul (1), din Constituția României, „Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat”.

Vă rugăm respectuos să dați curs solicitării noastre disperate, să analizați cu maximă atenție și responsabilitate situația Spitalului Municipal Orșova, să luați act de numărul insignifiant de pacienți infectați cu COVID-19, care sunt tratați aici și de nevoia noastră acută de asistență medicală. Vă rugăm să redeschideți Spitalul, să îl excludeți de pe lista Centrelor Suport COVID-19 și să ne faceți dreptate!

Noi, cetățenii Orșovei, semnatari ai acestei PETIȚII, vă cerem imperativ să ne dați spitalul înapoi și să nu ne condamnați la indiferență și chiar la moarte!

PETIȚIA este susținută de parlamentarii județului Mehedinți, precum și de consilierii locali ai municipiului Orșova, a fost semnată de peste 2.000 de orșoveni și trimisă autorităților statului român.

Citit 1323 ori Ultima modificare Joi, 18 Iunie 2020 01:49
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…