Autoritățile de toate felurile, perindate pe la conducerea tuturor structurilor de putere din România ultimelor trei decenii, au reușit cu succes să îngroape și puținele amintiri care mai dăinuiau despre Insula turcească ADA KALEH, înghițită de apele lacului de acumulare al Hidrocentralei Porțile de Fier I, în anul 1970. Deși autoritățile comuniste au strămutat, cărămidă cu cărămidă, cetatea ADA KALEH, mai multe vestigii, dar și cimitirul, pe Insula Șimian, după 1990, noua casă a civilizației salvate de pe Ada Kaleh s-a scufundat și ea, dau nu sub ape, ci sub nepăsarea și dezinteresul total ale autorităților de toate felurile și chiar ale comunității turcilor din România. Cetatea se macină cu fiecare zi care trece și este agresată de vegetația crescută haotic, inscripțiile ce aminteau de insula de sub Dunăre au dispărut, iar cimitirul unde își dorm somnul de veci mulți dintre locuitorii vechii insule a dispărut pur și simplu sub arbuștii și bălăriile crescute din abundență. Practic, dacă cineva are curajul să viziteze totuși rămășițele insulei Ada Kaleh trebuie să vină înarmat cu drujbă și cu tot arsenalul de defrișare, aidoma unei incursiuni prin jungla amazoniană.

Nici măcar un ponton de acostament nu există pe malul insulei, iar cei care doresc să ajungă aici cu o ambarcațiune mai mare trebuie să se chinuie cu tot felul de improvizații pentru a coborî de pe nave. În câteva cuvinte, peisajul este dezolant, nu se mai văd din bălării nici măcar zidurile cetății, nu mai știi de unde să pornești și unde să ajungi, riscul de a fi mușcat de șerpi este uriaș, iar cel de a te rătăci pur și simplu pe cele 10 hectare de insulă este și mai mare. Locul a fost complet părăsit și abandonat, la fel ca și amintirea Insulei Ada Kaleh, despre care mai găsești amintiri și vestigii la Muzeul Porțile de Fier. Despre poveștile de pe ADA KALEH mai poți afla doar de la cei care au supraviețuit, din ce în ce mai puțini, sau de la urmașii lor. Nici măcar Comunitatea Turcă din România, care are pe aceste meleaguri o filială, numită chiar ADA KALEH, nu se mai interesează de soarta patrimoniului abandonat și batjocorit de pe Insula Șimian.

Încercare eșuată de punere în valoare a Insulei Șimian

Între anii 2008 și 2012 a existat o încercare a Consiliului Județean Mehedinți, condus la acea vreme de Marius Bălu, de a realiza un proiect amplu de punere în valoare a insulei, dar el a eșuat lamentabil după ce prefectul de la acea vreme, Ion Mîțu, scăpat de sub control, a facilitat trecerea terenului aflat pe malul Dunării, la intrarea în Șimian, în domeniul privat al comunei Șimian, comună ce l-a vândut rapid. Pe acel teren trebuia construit un port turistic pentru accesul către Insula Șimian, iar împreună cu portul, întreaga insulă ar fi fost transformată într-un paradis turistic.

A plecat la mormântul mamei, dar nu l-a găsit de bălării

Un om de afaceri inimos, Stelian Șteanță, a amenajat pe malul Dunării, în dreptul Cetății Medievale, un restaurant cochet și un ponton căruia i-a spus sugestiv ADA KALEH. Același om de afaceri local deține și vestita cafenea ADA KALEH din centrul Severinului și este pasionat de istoria insulei scufundate. Cu ambarcațiunea pe care o deține mai organizează din când în când excursii pe Insula Șimian. Așa a procedat și sâmbătă, 21 august 2021, când, cu sufletul deschis, a pus la dispoziție ambarcațiunea sa pentru a duce pe insulă pe unul dintre ultimii supraviețuitori ai paradisului scufundat în anul 1970, AHMET ENGUR, președintele Sucursalei „Ada Kaleh” a Uniunii Democrate Turce din România și liderul comunității turce din Mehedinți. Bătrânul are acum 80 de ani, s-a născut și a copilărit pe Insula Ada Kaleh, iar mormântul mamei sale de află acum pe Insula Șimian. A vrut să meargă la mormântul mamei și să spună o rugăciune. Pentru ca delegația să ajungă cu bine pe insulă, omul de afaceri Stelian Șteanță a trimis câțiva oameni acolo încă de dimineață pentru a defrișa cât de cât zonele ce urmau a fi vizitate.

Din păcate, nici măcar acești oameni nu au reușit să dea de urma cimitirului, înghițit de vegetația și bălăriile înspăimântătoare de pe insulă. Tot ceea ce am reușit să vedem pe insula ajunsă o mizerie și un monument al nepăsării, a fost o bucată din cetate, câteva ziduri și mormane de cărămizi căzute din construcțiile istorice. Mai mult, toți cei care am ajuns pe insulă, am fost la un pas să ne rătăcim pur și simplu.

„Am dori să fim ajutați!”

Cu lacrimi în ochi, bietul bătrân turc a renunțat, complet dezorientat, să mai ajungă la mormântul mamei, și a făcut un apel către toți cei care mai au o umbră de respect față de patrimonial istoric al acestei țări să salveze Insula Șimian și vestigiile de aici. Evident că nu o să îl audă nimeni pentru că nimeni nu mai are astăzi timp pentru patrimoniul național.

„Cimitirul care a fost strămutat de pe insula a fost uitat. Am vrut să merg la mormântul mamei mele, dar m-am rătăcit printre bălăriile astea. Am dori să fim ajutați de comunitatea turcă, de muftiul nostru musulman, să ne ajute să defrișăm, să restabilim locurile noastre sfinte. Sentimentul meu este unul de tristețe că aici nu s-a făcut nimic de peste 30 de ani. Autoritățile locale ar trebui să reconstruiască, să stopeze degradarea cetății, dacă vor să facă aici un punct turistic, ar trebui să facă ceva, măcar să pună pomi, trandafiri”, spune îndurerat bătrânul Ahmet Engur.

Bătrânul aproape că nu mai vrea să dea vina pe nimeni, s-a săturat să tot strige în pustiu. A încercat să lucreze și cu autoritățile locale, a încercat să lucreze la Direcția de Patrimoniu Turistic, dar spune că nimeni nu l-a băgat în seamă. Iar când nici mormintele sfinte ale părinților nu mai pot fi găsite din bălării, orice cuvinte devin unele de prisos.

La rândul său, omul de afaceri Stelian Șteanță spune că vrea să sprijine renașterea insulei, fără nicio obligație. „Eu sprijin cu tot ce pot, cu inima deschisă, ați văzut cum am făcut și astăzi, dar singur nu pot. Dacă această insulă ar fi exploatată turistic așa cum trebuie, ar fi o fabrică de bani pentru Severin și Mehedinți. Turiștii care trec cu vapoarele ar putea veni aici, dacă s-a face măcar un ponton de acostare, ar fi un paradis turistic aici”, spune Șteanță.

Scurt istoric al sfârșitului unui paradis

Construcția Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I, ridicarea barajului și a nivelului apei în lacul de acumulare, cu 18 metri, a impus, începând cu anul 1969, locuitorilor de pe Ada Kaleh să părăsească insula; de asemenea, au trebuit să fie strămutate anumite vestigii istorice pe ostrovul Șimian, situată la 10 km - aval de Drobeta Turnu-Severin.

O parte dintre obiectele de cult, piese de port popular și alte obiecte de uz gospodăresc au fost aduse la Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu – Severin. Pentru a evita un scandal de proporții, autoritățile comuniste au adus, pe așa-zis-ul Noul Ada Kaleh părți din cetate, din moschee și din cimitir. Tot aici urmau să fie transbordați până și copacii sau cazematele de lângă cetate.

Din păcate, proiectul nu s-a realizat nici în prezent, din lipsă de fonduri... Noroc că locuitorii de pe Ada-Kaleh au avut posibilitatea să aleagă, totuși unde își vor continua existența. Mulți au plecat în Turcia, dar alții au rămas în Severin și Orșova. Azi, comunitatea musulmană din județul Mehedinți mai numără câteva zeci de suflete.