Surse bine informate spun că acesta e doar începutul! Oamenii de valoare, tinerii și oamenii cu viziune au început să fugă din PRO ROMÂNIA, ca dracul de tămâie. Și asta în sensul bun al cuvântului! Cei mai supărați pe ceea ce s-a dovedit a fi, până la urmă, PRO ROMÂNIA Mehedinți sunt tinerii, adică viitorul unui partid, plus-valoarea unei politici europene, normale și civilizate. Rămân în PRO ROMÂNIA doar personalitățile vechi, cu imaginea din ce în ce mai uzată.
Astăzi, PMP Drobeta Turnu Severin a făcut o achiziție umană de excepție. Doi tineri capabili care formaseră nuclee politice puternice în PRO ROMÂNIA Mehedinți au plecat de acolo pentru a face politică așa cum își doreau. Este vorba despre Narcis Vîlceanu și Antonio Borugă, foști coordonatori ai Organizației Municipale a partidului lui Ponta. Simbolic vorbind, lovitura este una puternică pentru PRO ROMÂNIA și semnifică revolta tinerilor din această filială care refuză să intre în campanie alături de Gherghe și de Duicu și care nu se mai regăsesc într-un proiect acaparat de oameni vechi, de politicieni expirați.
„Mulți ne-au considerat o generație pierdută, care nu se implică activ în schimbarea clasei politice din România. Astăzi le dovedim din nou că suntem extrem de motivați să ne strângem toți într-un proiect nou și că ne creăm propriul nostru destin politic, fără a ne irosi energia în susținerea unor figuri de tristă amintire pentru politica mehedințeană! Cu mare drag am salutat alăturarea în proiectul PMP a prietenilor noștri, Narcis Vîlceanu și Antonio Borugă, precum și a organizațiilor conduse de ei!”, scrie pe contul său de socializare, secretarul general al PMP Drobeta Turnu Severin, Eduard Koler.