RAMONA CUPĂ: „Suntem pregătiți pentru alegeri. Ne organizăm în teritoriu”

Președintele PMP Mehedinți și vicepreședinte national al PMP, Ramona Cupă, a declarat, într-un interviu acordat Informația de Severin, că pregătirile Alianței Dreapta Unită din Mehedinți, pentru alegeri, au demarat, iar organizarea în teritoriu este în curs.

Reporter: Ne așteaptă un an electoral cu totul special, având în vedere că avem mai multe tipuri de alegeri, toate extrem de importante. Alianța Dreapta Unită s-a s-a lansat recent sub această denumire, așadar sunteți pregătiți de toate aceste provocări, într-un an electoral nu tocmai ușor?

Ramona Cupă: Suntem pregătiți de confruntarea electorală, indiferent când va avea ea loc. Ne organizăm în teritoriu, am avut deja întâlniri cu partenerii de alianță și ne pregătim intens. Trebuie să reamintim mehedințenilor că și acum 4 ani PMP a intrat în cursa electorală pentru alegerile locale plecând de la o realitate destul de gravă și complexă, dar asta nu ne-a împiedicat să obțineme rezultate foarte bune. O vom face și în acest an, mai ales că acum suntem o alianță de trei partide.

Reporter: Alianța cu USR și Forța Dreptei vă va ajuta în acestă campanie destul de atipică, campanie ce, pe alocuri deja a început?

Ramona Cupă: Sunt convinsă că și mehedințenii vor înțelege că era nevoie și de o alternativă de dreapta. E foarte clar pentru toată lumea că cele două mari partide, PSD și PNL, vor juca de aceeași parte a baricadei, iar la polul opus se amplifică scorul partidelor ultranaționaliste și atunci trebuia să dăm posibilitatea oamenilor de dreapta să aibă o soluție. Credem în acest lucru, așa cum credem în valorile de dreapta.

Reporter: Concret, cum ați început pregătirile, pentru că pe scena politică doar PMP a fost mai activ în ultimii ani?

Ramona Cupă: Dacă mehedințenii ne-au perceput pe noi ca fiind activi pe scena politică mehedințeană, noi cei de la PMP le mulțumim pentru încredere, dar acum suntem parte a unei alianțe de dreapta, iar cei care au încredere în noi, vor avea încredere și în structura politică din care facem parte acum. Avem întâlniri în teritoriu cu membrii organizațiilor locale, discutăm cu oamenii, formăm structuri noi, într-un cuvânt ne organizăm, așa cum am știut să o facem și în anul 2020.

Reporter: Aveți candidați pregătiți de bătălia electorală?

Ramona Cupă: E totuși prea devreme să avansăm nume de candidați, discutăm cu partenerii și căutăm cele mai bune variante, dar fiți siguri că vom avea candidați bine pregătiți pentru toate formele de alegeri locale, asta fără îndoială.

Citit 482 ori Ultima modificare Marți, 13 Februarie 2024 11:30
Etichetat cu
Mai multe din această categorie: « PSD preia postul de prefect la Mehedinți
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…