IDS SIGLA PRINT

Romeo Crîșmaru

Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

În Mehedinți, doar o treime din școlile din mediul rural dețin o autorizație sanitară de funcționare. Potrivit Inspectoratului Școlar, acestea au dificultăți deoarece condițiile sunt mai mizerabile decât în Evul Mediu, mai exact lipsește apa sau nu e potabilă. În Mehedinți încă mai avem școli cu latrina în fundul curții, unde dacă nu leșini de putoare, poți să cazi în rahat, la propriu.

ULUITOR! Două proiecte aflate pe ordinea de zi a ultimei ședințe ordinare a Consiliului Local al municipiului Orșova, „Ziua majoratului” și „Nunta de Aur”, au fost votate cu amendamente potrivit cărora sursa de finanțare se va identifica din sponsorizări și nu din alocații de la bugetul local, un buget din care pentru salubritate s-au găsit fonduri uriașe. Proiectele au fost alterate de amendamentele consilierului PSD Petre Pătășanu și s-au votat, de majoritatea PSD – ALDE – PNȚCD. Urmăriți filmul întregii proceduri de vot a celor două proiecte de hotărâre! (VIDEO)

„Deocamdată eu sunt primar aici și îmi organizez activitatea așa cum îmi place mie, nu cum vă place dumneavoastră!” – a tunat primarul municipiului Orșova, în ședința ordinară a Consiliului Local Orșova, din data de 21 iulie 2016, atunci când un consilier a luat cuvântul și i-a explicat că urmează să fie supusă la vot alocarea a 100.000 de lei din banii publici, pentru servicii de consultanță în vederea atragerii de fonduri europene, fără ca municipalitatea să fi elaborat vreo strategie în acest sens. Mai mult, primarului Marius Stoica i s-a pus pata și pe jurnaliști, cărora le-a promis că nu vor mai intra la ședințe fără acreditare.

ȘOCANT ȘI FLAGRANT! VIDEO Viceprimarul Orșovei, Aurelian Trușcă (PNȚCD) se dovedește mai rapid ca SEAP-ul (Sistemul Electronic de Achiziții Publice)! În plină ședință ordinară a Consiliului Local Orșova, Trușcă îi asigură pe consilierii municipali care se pregăteau să voteze alocarea sumei de 100.000 de lei pentru achiziționarea serviciilor de consultanță publică destinate accesării de fonduri europene că deja a discutat cu UN CONSULTANT care vrea să se apuce de treabă. „Vreau să informez că am avut întâlniri și la ADR Craiova, cu o consultantă. Noi deja am făcut un pas înainte și de aceea suntem de acord cu proiectul propus!”, l-a luat gura pe dinainte pe domnul viceprimar.

În cadrul primei etape din Calendarului competițional al Campionatului Ligii I Orange, ediția 2016-2017 care debutează pe data de 22 iulie 2016, pe Stadionul Municipal de la Drobeta Turnu Severin, echipa CS Lignitul Pandurii Târgu Jiu va întâlni CS Universitatea Craiova. Pandurii joacă și în această ediție de campionat meciurile considerate pe teren propriu, pe Municipalul din Severin.

Doi dintre cei 6 consilieri ai PSD din Consiliul Local Orşova au încălcat legea, fiind surprinşi în incompatibilitate. Mihai Andreea Martina şi Iovanovici Oana Mirela deţin simultan atât funcţia de consilier municipal, cât şi pe aceea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul municipalităţii. Cele două doamne consilier riscă să îşi piardă mandatele de aleşi local, după ce fapta lor a fost sesizată secretarului municipiului, care a trimis referatele constatatoare prefectului de Mehedinţi, urmând ca acesta să emită ordinele de încetare a mandatelor de consilieri.

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…