Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Orșova, din data de 21 iulie 2016, s-a aflat și un proiect de hotărâre privind instituirea sărbătorii comunitare anuale „Ziua majoratului” în municipiul Orșova și organizarea primei ediții, în anul 2016. În contextul acestui proiect de hotărâre se prevedea organizarea unui program cultural, artistic, social și sportiv și înmânarea unui „Certificat de cetățean major al municipiului Orșova”, în cadru festiv, însoțit de o sumă de bani, care pentru anul 2016 trebuia să fie de câte 200 de lei, suportată din bugetul local, „capitolul 65, partea a doua, Cheltuieli Social – Culturale”, fiecărui tânăr/tinere, cu domiciliul în Orșova, care a împlinit sau va împlini în anul 2016 vârsta de 18 ani. Bugetul total estimat al acestei prime ediții era cifrat la 30.000 de lei (300 de milioane de lei vechi).
Din păcate, banala sumă de 30.000 de lei nu s-a putut găsi niciunde în bugetul unui municipiu care cheltuie miliarde de lei vechi pe serviciile publice de salubritate, apă-canal și îngrijirea spațiilor verzi, drept pentru care proiectul a fost supus la vot împreună cu un amendament ce prevede că sursa de finanțare se va găsi din sponsorizări. Cu alte cuvinte, din mila unor potențiali sponsori pe care municipalitatea i-ar putea identifica, asta dacă nu va risca să intre într-un carusel penal al sponsorizărilor ce s-au dovedit destul de riscante în cazul altor municipalități din România. Amendamentul privind finanțarea proiectului din sponsorizări și nu de la buget aparține consilierului PSD Petre Pătășanu. Ulterior, majoritatea PSD – ALDE – PNȚCD a votat proiectul, cu tot cu amendament, condamnându-l astfel la moarte subită încă din faza de proiect.
Bătrânii care visau la Nunta de Aur, se vor alege tot cu eventuale premii din eventuale sponsorizări
Un alt proiect de hotărâre, aflat pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Orșova, din data de 21 iulie 2016, a fost cel privind instituirea sărbătorii comunitare „Nunta de Aur” în municipiul Orșova și organizarea celei de-a doua ediții în anul 2016. Nici pentru acest proiect de suflet și de bun simț față de bătrânii din Orșova, care au respectat și cinstit instituția sfântă a familiei, împlinind 5 decenii de mariaj, în care au crescut copii și nepoți și au contribuit la sănătatea societății românești, nu s-au găsit fonduri la bugetul local.
Ce trebuia de fapt să se întâmple și cât ar fi costat municipalitatea un eveniment precum „Nunta de Aur”? „În cadrul acestei sărbători se va oficia o slujbă religioasă pentru sfințirea legămintelor de credință și decernarea diplomei de fidelitate în cadru festiv, însoțită de suma de 200 de lei/cuplu, suportată din bugetul local, capitolul 65, partea a III-a, Cheltuieli Social-Culturale”, se arată în proiectul de hotărâre.
Din păcate, amărâta sumă de 200 de lei (2 milioane de lei vechi) nu s-a putut găsi nicicum în bugetul Orșovei, iar consilierul PSD Petre Pătășanu a depus și aici un amendament prin care banii să nu vină de la bugetul local, ci din sponsorizări.
Consilierii PNL au venit cu o soluție pentru ca totuși cele două proiecte să poată fi finanțate de la buget, prin Consiliul Județean, însă propunerea nu a fost pe placul majorității PSD – ALDE – PNȚCD, majoritate în mijlocul căreia se regăsește și un preot, asta vizavi de cinstirea familiei și a cinci decenii de căsătorie.
„PNL propune să amânăm decizia, pentru că din punct de vedere al finanțării, vom avea o rectificare la nivelul Consiliului Județean, acesta va putea lua în considerare o solicitare de suplimentare a bugetului pentru aceste sărbători, iar dacă rectificarea va fi negativă, există posibilitatea transferului de sume între capitole bugetare, dar numai cu acordul Consiliului Județean. Susținem aceste proiecte, le vom susține, dar trebuie să așteptăm rectificarea bugetară, pentru a putea totuși să avem bani de la buget și nu din sponsorizări, pentru aceste proiecte”, a precizat liderul grupului PNL din Consiliul Local Orșova, Doinița Mariana Chircu.
La începutul materialului, puteți urmări, VIDEO, filmul integral al vicierii proiectelor destinate tinerilor și bătrânilor din Orșova cu amendamente care asigură finanțarea din sponsorizări, asta în cazul în care sponsorizările cu pricina vor exista! În 12 minute, puteți vedea cum decurge votul în Consiliul Local Orșova!