IDS SIGLA PRINT

Ramona Cupă, în fața unei mari oportunități

Ramona Cupă, unul dintre vicepreședinții Consiliului Județean Mehedinți, și-a preluat atribuțiile delegate de către președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu. Astfel, Ramona Cupă urmează să coordoneze activitățile din domeniul fondurilor europene, precum și una dintre cele mai importante direcții ale Consiliului Județean Mehedinți, Direcția pentru Managementul Proiectelor, Dezvoltare Durabilă și Turism.

Este o mare provocare, dar în același timp și o mare responsabilitate, pe care și-a asumat-o din momentul în care a fost aleasă în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Mehedinți.

Ramona Cupă a produs o premieră în politica mehedințeană. Evident, am mai avut două femei care au deținut funcția de vicepreședinte al CJ Mehedinți, însă ambele activau de mai mult timp în politica locală. Ramona Cupă este prima femeie din politica mehedințeană, care, la mai puțin de un an și jumătate din momentul în care a decis să intre în politică, a fost aleasă vicepreședinte al Consiliului Județean Mehedinți. Totodată, această alegere este și o mare realizare personală, dar această poziție de conducere din administrația publică județeană îi poate deschide perspective reale pentru o afirmare atât politică, dar și administrativă.

S-a vorbit mult de oameni noi în politică și în administrație, oameni care să vină cu o altă viziune și să contribuie la dezvoltarea județului. Ramona Cupă este, fără îndoială, un astfel de om nou în politica și administrația județului Mehedinți. Deocamdată este la început de mandat, însă în mod sigur și-a propus să nu dezamăgească, să-și aducă o contribuție, alături de conducerea Consiliului Județean Mehedinți, la dezvoltarea și modernizarea județului, dar mai ales să-și respecte promisiunile din timpul campaniei electorale de la alegerile locale, unde a primit votul de încredere pentru a fi aleasă consilier județean.

Cu siguranță Ramona Cupă știe care sunt problemele județului Mehedinți, care sunt prioritățile imediate și ce trebuie făcut pentru dezvoltarea acestuia. În timpul campaniei electorale a mers prin toate comunele județului, a discutat cu mii de oameni, astfel încât a văzut cu ce se confruntă comunitățile locale și cetățenii din acestea. În mod sigur în mandatul încredințat, în afara strategiei de dezvoltare adoptată la nivelul Consiliului Județean Mehedinți, Ramona Cupă va veni și cu propriile sale propuneri, inițiative și proiecte, pentru că acceptarea unei astfel de funcții presupune și o implicare pe măsură în exercitarea actului administrativ. Iar Ramona Cupă are, din această poziție de vicepreședinte al CJ Mehedinți, posibilitatea să vină cu propria contribuție pentru a face ca administrația județeană să fie mult mai eficientă, întrucât este spre binele județului și al cetățenilor lui. Pentru că toți ne dorim să avem un județ dezvoltat!

Din această perspectivă, Ramona Cupă se află în fața unei mari oportunități, aceea de a demonstra că este un ales local nu doar responsabil, dar și unul cu inițiativă, cu o viziune coerentă asupra a ceea ce trebuie făcut în exercitarea actului administrativ pentru binele comunității locale și a locuitorilor săi. Este o mare șansă și oportunitate de a arăta că poate să gestioneze eficient această funcție primită și că poate să-ți exercite acest mandat în folosul județului pe care îl reprezintă din această calitate. În același timp, este și șansa ei de a conta pe viitor pe scena politică mehedințeană atât ca ales local, dar și ca om politic, pentru că Ramona Cupă și-a asumat și conducerea PMP Mehedinți, un partid care a obținut rezultate foarte bune la alegerile de anul trecut, cele locale și parlamentare.

Citit 1340 ori Ultima modificare Sâmbătă, 27 Februarie 2021 19:19

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…