IDS SIGLA PRINT

PMP Mehedinți are șanse mari să se claseze pe locul 3 la parlamentare

A început campania electorală pentru alegerile parlamentare din data de 6 decembrie într-o conjunctură cu totul specială, generată de criza Covid-19. Chiar și în aceste condiții, campania electorală trebuie desfășurată, evident cu respectarea normelor în vigoare.

Totodată, în ciuda restricțiilor, partidele politice, candidații și liderii politici angrenați în această competiție pot desfășura o campanie eficientă, care poate da rezultatele așteptate în ziua votului.

PMP Mehedinți este un partid care a înțeles importanța acestor alegeri și care, așa cum a făcut în campania de la alegerile locale, și-a propus să desfășoare o campanie eficientă, astfel încât mesajul său să ajungă la alegătorii județului. În acest sens, deputatul Ion Cupă, candidat din partea PMP Mehedinți pe locul 1 pentru Camera Deputaților, și-a asumat nu doar misiunea de candidat, dar și pe aceea de a conduce partidul în această competiție electorală foarte importantă. Ion Cupă, aflat la ce-al doilea mandat consecutiv de deputat, are experiența politică și electorală necesară pentru a obține un rezultat foarte bun.

Momentul lansării candidaților PMP Mehedinți pentru alegerile parlamentare a fost unul foarte inspirat și sugestiv. În comuna Ponoarele, o zonă mirifică din punctul de vedere al frumuseții sale, membrii PMP Mehedinți au format un măr uman, sigla partidului, exprimând, evident, dreptul la viață într-un spațiu curat, mai ales într-o perioadă dificilă ca aceasta. Totodată, acest mesaj a exprimat și o preocupare a acestui partid, a posibililor săi parlamentari, pentru dezvoltarea acestei zone cu un imens potențial turistic, însă insuficient valorificat. O dezvoltare turistică a acestei zone de nord a județului Mehedinți atrage după sine și dezvoltarea economică a județului.

Însă, dincolo de acest aspect, este cât se poate de limpede dorința liderilor PMP Mehedinți și a candidatului Ion Cupă de a veni cu soluții reale, coerente, realiste la problemele județului, la nevoile sale, care să conducă la o viață mai bună a cetățenilor săi. Raportat la acest aspect, cred că PMP Mehedinți are un culoar favorabil pentru a determina cât mai mulți alegători să le acordul votul de încredere pe 6 decembrie. Contribuie la acest aspect și campania de la alegerile locale, rezultatul acestor alegeri, dar mai cu seamă faptul că liderii PMP Mehedinți au bătut județul și în acea campanie, iar în felul acesta marea majoritate a cetățenilor județului i-au cunoscut și au avut posibilitatea să vadă ce fel de oameni sunt și ce vor să facă pentru județ. Nu e mai puțin adevărat că și deputatul Ion Cupă, implicat în mod direct în campania de la locale, a știut să consolideze PMP Mehedinți în județ, să atragă oameni potriviți, mulți dintre devenind aleși locali, dar și să se facă credibil pentru mulți alegători, iar această atitudine s-a văzut în numărul de voturi primite, pentru că soluțiile sale pentru dezvoltarea județului și mesajul său convingător au prins foarte bine la o parte însemnată a electoratului mehedințean. Toate acestea arată că PMP Mehedinți este un partid care poate spera la aceste alegeri și sunt șanse mari ca la acest scrutin să se claseze pe poziția a 3-a, ceea ce ar însemna că ar putea obține un post de parlamentar. Evident, nu este ușor, dar printr-o campanie susținută, convingătoare, cu propuneri și soluții concrete, coerente și realiste, PMP Mehedinți și deputatul Ion Cupă pot obține rezultatul pe care și l-au propus la acest scrutin extrem de important.

Citit 1618 ori Ultima modificare Sâmbătă, 14 Noiembrie 2020 21:03
Etichetat cu

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…