Dintre aceștia, doar Spuză Viorel era primar în funcție și candida ca fost membru al PC. Pe lângă acești primari, ALDE Mehedinți a mai obținut scoruri foarte bune, cum ar fi în orașul Vânju-Mare, unde candidatul lor, Alexandru Mijaiche s-a clasat pe locul al doilea. Cu siguranță, dacă scrutinul ar fi fost din două tururi, ALDE Mehedinți avea șanse mari să mai obțină primari. Tot ALDE Mehedinți a fost atunci și singurul partid mic care a reușit să obțină procentul necesar pentru a accede în Consiliul Județean Mehedinți, cu 2 consilieri. Apoi a obținut și funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Mehedinți, prin Renata Nanciu. Evident, această funcție a fost oferită gratis de PSD Mehedinți, ca urmare a alianței, pentru că social-democrații aveau numărul de consilieri și, implicit, de voturi pentru a-și adjudeca cele două funcții de vicepreședinte, pe lângă cea de președinte pe care au obținut-o tot prin votul indirect, cel al consilierilor județeni. Totuși o funcție de reprezentare în fruntea administrației publice județene, cum este cea obținută de Renata Nanciu, contează foarte mult pentru un partid politic în județ. Surpriza mai mare a fost la alegerile parlamentare din toamna anului 2016, când ALDE Mehedinți a obținut, e-adevărat, la redistribuire, funcția de senator de Mehedinți, prin Ionuț Sibinescu.
Ce s-a întâmplat de atunci cu ALDE Mehedinți? Formațiunea să se fi prăbușit cu puțin timp înaintea campaniei pentru alegerile locale, lăsând convingătoarea impresie că este în derivă. Senatorul Ionuț Sibinescu a părăsit formațiunea, iar cei 3 primari comunali, deși în continuare membri ai partidului, pentru a nu-și pierde mandatul de aleși locali, s-au orientat către alte formațiuni politice din partea cărora să candideze la alegerile locale din acest an. În acest condiții este cât se poate de limpede că scrutinul local din toamna acestui an găsește această formațiune într-o situație extrem de dificilă, cu șanse mari de a nu obține mai mult de câțiva consilieri comunali.
Nici liderul formațiunii, Viorel Palașcă, nu a părut să fie un politician prea ancorat în realitatea politică a județului, cel puțin la nivel de mesaj politic, de voce politică, pentru că altfel cu siguranță s-a ocupat de anumite probleme organizatorice din filială.
Perspectiva se arată nesigură, incertă pentru ALDE Mehedinți, iar președintele formațiunii Viorel Palașcă este, în fața examenului electoral de la alegerile locale, într-o poziție politică ingrată.