OLGUŢA VASILESCU ÎN VIZITĂ LA BORDNETZE
Ministrul Muncii a vizitat astăzi unul dintre cei mai mari investitori străini din sud-vestul României şi s-a întâlnit cu conducerea acestuia la Drobeta-Turnu-Severin.
SPITALUL JUDEȚEAN, DATOR LA BUGET
Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin este, în acest moment, cel mai mare datornic la bugetul statului, din județul nostru. Este adevărat că datoria datează de doar două luni, dar ea a ajuns la 8 milioane de lei. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți a înștiințat debitorul și spune că nu vor fi probleme la recuperarea debitului. Șeful Administrațiai Județene a Finanțelor Publice Mehedinți, Cosmin Gabriel Durac, explică.
MIRELA PINTEA ENEA SE ÎNTOARCE
Răsturnare de situație spectaculoasă la Inspectoratul Școlar General Mehedinți! Mirela Pintea Enea se întoarce pe funcția de inspector școlar general, după ce a câștigat procesul cu Ministerul Educației Naționale. Vezi ce a declarat!
CARAVANA FAN PORNEȘTE PRIN ȚARĂ
Caravana Filmului Accesibilizat pentru Nevăzători va avea a opta oprire la Drobeta Turnu Severin, vineri, 27 octombrie, ora 17:00, la sediul Filialei Mehedinți a Asociației Nevăzătorilor din România , unde va fi proiectat filmul „Actorul și sălbaticii” (1974), regia Manole Marcus. Caravana FAN la tine acasă va aduce nevăzătorilor 7 filme artistice dintre cele mai bune producții românești.
UN NOU PARC LÂNGĂ COLEGIUL TRAIAN
Municipalitatea din Severin va finaliza în scurt timp o zonă de promenadă, cu parcuri și parcări, în spatele Colegiului Național „TRAIAN”, lângă calea ferată. Zona care fusese năpădită de gunoaie și arbuști creșcuți haotic a fost defirșată, curățată și nivelată, urmând să fie amenajată pentru a întra în peisajul urbanistic modern. Cu această ocazie, Primăria va repara și gardul parcului botanic al prestigiosului colegiu severinean.
A ÎNCEPUT ÎNCĂRCAREA INSTALAȚIEI
Primarul Severinului, Marius Screciu anunță faptul că de astăzi a început încărcarea instalației secundare, în vederea furnizării de agent termic. De la punctele termice către calorifere va circula apă rece pe instalații, pentru a se verifica dacă există pierderi, atât la subsolurile blocurilor, cât și în apartamente. Următorul pas este verificarea instalației primare, iar de la 1 noiembrie, dacă vremea se răcește considerabil, munipalitatea este pregătită să furnizeze agent termic.
