Informațiile prezentate aseară de jurnalmehedinti.ro se confirmă pe deplin. Ginerele orșovencei de 68 de ani, decedată pe data de 20 aprilie 2020, infectată cu COVID 19, lucrează la Primăria Orșova, iar în acest moment este izolat la domiciliu.

Publicat în Orsova

O orșoveancă de 68 de ani a murit, în această seară, infectată cu coronavirus. Direcția de Sănătate Publică Mehedinți a mai anunțat încă 9 decese, în afară de cele 11 anunțate astăzi. Astfel, la nivel național, bilanțul zilei de 20 aprilie 2020 indică 20 de decese din cauza COVID 19. Printre românii răpuși astăzi de virus se află și două femei din județul Mehedinți. Cea de-a doua victimă a zilei este din Orșova.

Publicat în Orsova

ȘOCANT! Semnalam cu câteva zile în urmă o situație dubioasă la Orșova. Mai exact municipalitatea a întârziat aplicarea procedurilor de dezinfecție a scărilor de bloc, pentru a face achiziții suspecte, deși avea contract in vigoare și specialiști care să se ocupe. Am solicitat punctul de vedere al DSP Mehedinți, dar această instituție se face că nu înțelege întrebarea.

Publicat în Ancheta

Doar 24 de ore! Atât a durat vitejia primarului Orșovei, Stoica Marius Simion, în scandalul salubrizării municipiului (declarații video, deasupra!). Dacă ieri trimitea adrese către operatorul de salubritate, conform cărora nu mai deconta, decât după pofte, serviciile prestate, astăzi primarul a fost luat la șuturi de prefectul județului și de Garda de Mediu. Văzând că s-a făcut iarăși de râs, primarul face un pas înapoi și declară că s-au înțeles greșit măsurile sale. Articolul nostru de ieri a avut efect!

Publicat în Orsova

Culmea iresponsabilității! În plină pandemie de Coronavirus, când igiena și curățenia sunt fundamentale, primarul municipiului Orșova restricționează activitățile de salubrizare a urbei. Printr-o adresă ciudată trimisă firmei cu care are contract, edilul-șef spune că nu va deconta serviciile. Asta în condițiile în care există un ordin al prefectului care spune altceva. Prefectul de Mehedinți spune că gestul primarului este o „gafă monumentală”.

Publicat în Orsova

Întrebarea este una legitimă și se adresează primarului Orșovei, Marius Stoica, cel care cutreieră străzile Orșovei și dezinfectează de zor. Iar întrebarea e cu atât mai directă cu cât, primarul a făcut o achiziție de 47.000 de euro pentru a respecta prevederile articolului 6 din Ordonanței Militare nr. 4/29 martie 2020. Din fotografii se vede că nu! AȘTEPTĂM RĂSUNS, DOMNULE PRIMAR!

Publicat în Orsova

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…