De-a lungul timpului, județul nostru a dat mai mulți miniștri pentru Guvernul României. Și în momentul de față, din Executiv fac parte doi mehedințeni. Este vorba de Petre Daea, ministru al Agriculturii în guvernele conduse de Adrian Năstase și Sorin Grindeanu, propus pentru un nou mandat în guvernul Tudose, dar și de Mihai Fifor, propus de PSD pentru Ministerul Economiei. Fifor s-a născut într-o familie de profesori, în municipiul Drobeta Turnu Severin, pe 10 mai 1970. Studiile primare, gimnaziale și liceale le-a făcut în orașul natal, pentru ca, din 1989 să devină student al Facultății de Litere a Universității din Craiova. A terminat facultatea în anul 1994, iar în 1995 masterul în literatura română în cadrul Universității din Craiova. În prezent este senator PSD de Arad.
La audierile din Parlament, Mihai Fifor a primit foarte multe întrebări despre activitatea pe care o va desfășura la Ministerul Economiei și despre viziunea sa ca ministru. Una dintre întrebări s-a referit la fondul suveran de dezvoltare și investiții, despre care a spus că este foarte important în atragerea de proiecte majore de investiții în România.
În ultimul sfert de veac, în care România a evoluat pe scena democrației europene, numeroasele guverne care au condus țara nu au dus lipsă de miniștri mehedințeni. Ecaterina Andronescu, originară din satul Colibași, comuna Malovăț a fost ministru al Educației. Mihai Stănișoară a fost ministrul al Apărării Naționale. Eugen Nicolicea a fost ministru pentru Relația cu Parlamentul. Petre Daea este la a treia prezență în Executiv, ca ministru al Agriculturii, iar acum lor și se alătură și Mihai Fifor, viitorul Ministru al Economiei.
- Joi, Iun 29 2017
- Parlamentari
- Comment (0)
- Romeo Crîșmaru
- Media
Noul Guvern, ce va fi condus de premierul desemnat Mihai Tudose, are în componența sa doi miniștri originari din județul Mehedinți. După Petre Daea, deținătorul portofoliului de la Agricultură, Mihai Fifor este al doilea demnitar guvernamental din județul nostru. Este originar din Severin și provine dintr-o familie de profesori. În prezent, social-democratul Mihai Fifor este senator de Arad. În această dimineață, Fifor a fost audiat de comisia parlamentară de specialitate și a primit aviz favorabil pentru a ocupa postul de ministru al Economiei.
Romeo Crîșmaru
"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."
- citat de Winston CHURCHILL
Website romeocrismaru.blogspot.roArticole recente - Romeo Crîșmaru
- Sărbătorește Paștele cu bunătăți și oferte speciale în hipermarketurile Carrefour din Drobeta
- Un sfert de veac de comunitate – Cărturești în orașul tău
- Respect pentru tradițiile mehedințenilor
- Ce tip de echipament de îngrijit gazonul ar fi indicat să folosești în funcție de mărimea gospodăriei tale
- TREI aspecte pe care să le iei în considerare atunci când vrei ca hainele tale să fie impecabile