Nu știm sigur dacă domnul președinte Aladin Georgescu nu vorbește corect limba română sau comunicatorii săi sunt repetenți la limba română! Știm doar că, fericit și impresionat de participarea la un banal seminar organizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului, în sala de ședințe a Prefecturii Dolj, a scris pe pagina sa de socializare, în total dispreț față de limba română. Plecând de la tematica seminarului, care a vizat dezbaterea celor 17 Obiecte de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030, Aladin a chinuit rău de tot limba română. Dorind să vorbească despre un clișeu precum „eradicarea sărăciei și lupta împotriva inegalităților sociale”, șeful județului a scris că luptă împotriva ilegalităților sociale.
„Tematica seminarului a vizat dezbaterea celor 17 Obiecte de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030, adoptate în cadrul Summitului Organizației Națiunilor Unite, din septembrie 2015, care au ca nucleu obiective globale, aplicabile tuturor statelor, vizând elemente ca eradicarea sărăciei, lupta împotriva ilegalităților sociale și combaterea schimbărilor climatice.”, scrie Aladin pe pagina sa de Facebook.
Fidel unui principiu deja consacrat, potrivit căruia nu știu ce înseamnă, dar îmi place cum sună, Aladin a uitat să se documenteze. Putea să o facă, eventual, de pe pagina de web a Ministerului Afacerilor Externe, unde scrie clar ce presupun toate obiectivele de dezvoltare durabilă ale Agendei 2030.
„Prin intermediul Obiectivelor Globale, se stabileşte o agendă de acţiune ambiţioasă pentru următorii 15 ani în vederea eradicării sărăciei extreme, combaterii inegalităţilor şi a injustiţiei şi protejării planetei până în 2030”, (sursa: mae.ro – „Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”).
Dacă între inegalități și ilegalități nu mai este nicio diferență fundamentală, ne putem explica de ce am ajuns ca în această țară inegalitatea să fie cauza multora dintre inegalitățile din viața noastră.