Eveniment - Informația de Severin
Conacul boierilor Brătianu, din Gârla Mare, a fost cumpărat de un fermier mehedințean, care are planuri serioase cu clădirea. După revoluție, conacul a fost cumpărat și mutilat de către un italian, iar acum este menținut în stare de conservare de…
Citit 1740 ori
Aproape 22.000 de mehedințeni sunt înregistrată în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți (DGASPC) ca având dizabilități, ceea ce reprezintă aproximativ 10 la sută din populația județului. Printre aceste persoane declarate „cu handicap” se află și…
Citit 1593 ori
INFORMAȚIA DE SEVERIN: Șeful Serviciului Cadastru de la Primăria Severin și juristul Prefecturii Mehedinti au fost săltați de procurorii DNA, după ce au foșt prinși cu o șpagă de 30.000 de euro.
Citit 11639 ori
Situație revoltătoare într-o comună mehedințeană! În Salcia, dejecțiile sunt deversate pe ulițele din sat și chiar în curtea grădiniței. Mai grav este faptul că acest lucru trenează de ani de zile, după cum povestesc sătenii.
Citit 2162 ori
Trei angajați ai fabricii de cablaje auto din Drobeta Turnu-Severin au fost depistați, pozitiv, cu Covid-19.
Citit 3725 ori
