IDS SIGLA PRINT

Romeo Crîșmaru

Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Miercuri, 21 Februarie 2018 19:39

DEBANDADĂ LA COLEGIUL TRAIAN

Scandalul celor trei clase terminale de liceu fără acreditare se adâncește! Dacă în cazul liceelor Decebal și Domnul Tudor, situația este în limitele legalității, la Colegiul Național Traian situația este una foarte gravă. Profilul de Științele Naturii, autorizat provizoriu în anul 2011, funcționează fără acreditare de 7 ani, timp în care nimeni nu s-a obosit să facă documentația de acreditare. În timp ce bieții elevi sunt nevoiți să își dea bacalaureatul în deplasare, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar avertizează conducerea prestigiosului colegiu că este în ilegalitate și riscă ridicarea autorizării.

Fundaţia Orizont organizează joi, 22 februarie 2018, ora 17.00, la Palatul Culturii Theodor Costescu, Sala Clubul Artelor, strada Bulevardul Carol, Drobeta Turnu Severin, Seminarul de informare în cadrul proiectului POCU/82/3/7/103896 “Start Antreprenoriat!”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Marți, 20 Februarie 2018 01:04

COMOARA DEPUTATEI ALINA TEIȘ

Deputatul Alina Teiș pare să se fi săturat de postura de fotomodel al Parlamentului României și după zeci de poze fermecătoare făcute în Camera Deputaților a trecut la lucruri mult mai serioase. Așa că s-a decis să facă o declarație politică! Nu e o declarație oarecare, ci una teribil de bine romanțată în care deputata PSD vorbește de comoara de la Halânga, uitând că face o confuzie gravă între termocentrală și combinatul de apă grea, aflat la vreo 4 kilometri de Halânga.

Luni, 19 Februarie 2018 17:02

ÎN SFÂRȘIT, ORȘOVA ARE BUGET

După ce vineri au blocat votul pentru bugetul municipiului Orșova, liberalii au realizat că s-au făcut de râs și astăzi au votat spășiți proiectul de buget. Multe din amendamentele stupide ale consilierului Camelia Ianculovici au rămas la stadiul de fantezii, singura concesie făcută de Consiliul Local fiind ruperea sumei de 25.000 de lei de la Spital și alocarea lor către Școala Petru Dumitriu. Nici operatorul de salubrizare nu a reușit să primească sumele pretinse.

Duminică, 18 Februarie 2018 16:52

LIBERALII AU BLOCAT BUGETUL ORȘOVEI (video)

Liberalii au blocat, la finele săptămânii trecute, votarea bugetului municipiului Orșova. Din dorința de a muta sume la câteva investiții minore, dar și de a tăia din fondurile Spitalului Municipal, doar pentru a se răzbuna pe managerul acestuia, liberalii au introdus amendamente la care s-au bâlbâit și au refuzat să voteze, pentru că nimeni nu i-a luat în seamă. Dacă orgoliile stupide nu vor înceta rapid, Orșova riscă să fie complet blocată financiar. (Urmăriți filmul de deasupra articolului! 11 minute fabuloase!)

Sâmbătă, 17 Februarie 2018 21:51

ALADIN SE ÎNCURCĂ ÎN BUGET

Într-o unanimitate vecină cu nepăsarea, consilierii județeni au aprobat bugetul Consiliului Județean Mehedinți pentru anul în curs. Deși are multe necunoscute și ascunzișuri, bugetul județului Mehedinți este, în opinia președintelui Aladin Georgescu, unul mare, frumos și îndestulător, din care salariile se vor plăti fără probleme. Totuși, la intervale scurte de timp, Aladin se contrazice flagrant și spune ulterior că nu știe câte luni îi va ajunge bugetul pentru salarii.

Bugetul județului Mehedinți a fost aprobat de consilierii județeni, fără deosebire de apartenența lor politică. Chiar și liberalii, care inițial au comentat la auzul veștii că nu pot fi asigurate în integralitate salariile personalului angajat în aparatul propriu, dar și în structurile subordonate, au votat liniștiți proiectul măreț al președintelui Aladin Georgescu. Din cele 252 de milioane de lei, cât înseamnă bugetul Consiliului Județean, 5 la sută, adică peste 12 milioane și jumătate de lei, vor ajunge în fondul de rezervă, de unde se vor împărți primarilor nemulțumiți care l-au amenințat pe Aladin cu schimbarea din funcție. Mai exact celor care au stat cu mâna întinsă la el. De altfel, în timpul ședinței, Aladin a precizat inițial că va vedea dacă banii de salarii ajung pentru tot anul, după care, la foarte scurt timp, a servit presei altă variantă, potrivit căreia banii de salarii sunt suficienți.

Una peste alta, Aladin Georgescu a reușit să mai fenteze încă o dată consilierii județeni, chiar și pe liberali, care au consimțit la aventura sa bugetară. O aventură care se va termina prost dacă bugetul de salarii nu va ajunge întreg anul. Deocamdată Aladin a scăpat de brațul lung al primarilor nervoși, pe care îi va potoli cu ceva mărunțiș. Printre primarii fericiți vor fi, desigur, și cei liberali. Asta așa ca toată lumea să fie fericită întru marea unanimitate!

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…