IDS SIGLA PRINT

A început un nou an școlar. Deschideri festive, discursuri plate de politicieni, promisiuni deșarte, flori și bucurie de fațadă. Dincolo de festivismul de fațadă al primei zile de școală stau probleme înfiorătoare care macină sistemul de învățământ din România.

Publicat în Educatie
Duminică, 10 Septembrie 2017 10:16

INCIDENT DE SCUFUNDARE LA PORŢILE DE FIER

Viaţa unui scafandru în pericol pentru că barajul cel mai mare al României nu are o cameră barică absolut necesară în cazul în care scafandrii sunt implicaţi în incidente de adâncime şi trebuie aduşi la suprafaţă rapid.

Publicat în Eveniment

O ploaie torenţială, coroborată cu o canalizare prost făcută, au adus numai necazuri pentru zeci de localnici din cartierul Schela, de la marginea oraşului Drobeta-Turnu-Severin. După jumătate de oră de potop, oamenii s-au trezit cu apa în gospodării şi unii chiar în case. Localnicii dau vina pe natură, dar şi pe cei care au făcut lucrări de modernizare a sistemului de canalizare şi le-au făcut în bătaie de joc.

Publicat în Eveniment
Vineri, 01 Septembrie 2017 00:23

PĂSTRĂTORII TRADIȚIEI

Un minunat proiect, cu finanțare europeană, a fost lansat la o pensiune din mirifica zonă a Clisurii Dunării. Proiectul este cu atât mai inedit cu cât își propune să conserve tradițiile și obiceiurile unei zone pa care de sute de ani românii și sârbii o împart frățește, în bună înțelegere. De altfel, partenerul lider al proiectului „Păstrătorii tradiției”, finanțat prin programul de cooperare transfrontalieră România – Serbia, este comuna Svinița, o comună în care populația majoritară este de etnie sârbă. Cel mai frumos dintre obiectivele proiectului este formarea a 120 de păstrători de tradiție.

Publicat în Eveniment
Duminică, 27 August 2017 16:45

MAȘINĂ ÎN FLĂCĂRI PE DN 56 A

Autoturism în flăcări pe DN 56 A, pe drumul dintre Drobeta-Turnu-Sverin şi Calafat, la ieşirea din localitatea Şimian. O maşină în care se aflau doi tineri a luat foc în această după-amiază, fiind distrusă aproape complet până la sosirea pompierilor.

Publicat în Eveniment

Sport şi multă distracţie, este ce au căutat şi chiar au găsit competitorii la cea de-a cincea ediţie a Corcova Trace Rail. În singura întrecere sportivă din România care se desfăşoară într-o podgorie, paricipanţii s-au întrecut în două probe de alergare şi una de mountain bike. A fost organizată o întrecere şi pentru copii, pentru că foarte mulţi părinţi au venit însoţiţi de cei mici.

Publicat în Sport
Pagina 82 din 115

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…