Ineditul competiţiei a fost că la punctele de hidratare de pe traseu, alergătorii au putut găsi şi vin, iar la start s-au aliniat costume care de care mai haioase, care au fost şi premiate.
Peste 450 de concurenţi au luat startul la întrecere. Cei mai mulţi s-au înscris la proba de alergare, desfăşurată pe două trasee, unul scurt de 6 km, iar celălalt pe 15 km. La aceste două probe s-a dat startul mai întâi şi, pentru distracţie şi frumuseţea întrecerii, concurenţii au fost invitaţi să se îmbrace în costume cât mai originale, ceea ce au şi făcut. Astfel că au plecat în alegrare membrii unui trib zulu, un politician tocmai fugit de după gratii, după un tun de zile mari în România, mulţime de eroi de film precum Batman, Superman, Catwomen sau Thor.
Aşa cum ne-au obişnuit, sau mai bine spus cum i-au obişnuit pe participanţi, punctele de hidratare de pe trasee nu au fost dotate doar cu apă, ci şi cu vin aşa că sportivii nu au ratat şansa să deguste un vin bun. Au fost însă şi competitori care s-au gândit doar sport, aşa că au luat cursa în serios şi au câştigat, precum campioana noastră, Ancuţa Bobocel sau Marius Buşcă, un alt tânăr care face sport de performanţă.
Au fost premii şi pentru cele mai haioase costume. Câştigătorii au primit, desigur, premii în bani, iar fiecare competitor a primit câte o sticlă de vin, ca şi premiu de participare.
Dar mai multe reacţii şi detalii picante cu tradiţionala competiţie veţi putea găsi în materialul video ataşat deasupra acestui material.