Noi suntem Arthur

Ecourile uciderii marelui urs din Carpați încă nu s-au stins, ba chiar s-a reușit ca știrea să facă înconjurul lumii, iar prințul amator de trofee a fost pus la zid de milioane de oameni. În România, mai cu seamă în localitatea Ojdula, din județul Covasna, părerile sunt împărțite în privința grozăviei care s-a produs. Unii localnici spun că un urs mai puțin e un motiv în plus de siguranță pentru ei, alții spun, cu jumătate de gură, că împușcarea ursului Arthur este o mare nenorocire pentru România. În tot acest timp, prințul venit să se distreze pe seama ursului simbolic al României spune că a vânat în deplină legalitate. Uciderea acestui urs însemnă, însă, o înfrângere simbolică a acestui neam.

Povestea tragică a celui mai mare urs din pădurile României ne duce, fără să vrem, cu gândul la celebra poezie a lui Ștefan Augustin Doinaș, „Mistrețul cu colți de argint”. „Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea / prin inimă neagră de codru trecea” – așa începe poezia care a marcat generații întregi, doar că, de această dată, prințul nu mai e unul „din Levant”, visător și idealist, ci e unul pragmatic, infatuat, putred de bogat și gata să împuște orice sălbăticiune care îi poate întregi colecția de trofee din castelul său de nabab. E un prinț din Liechtenstein, căruia i s-a permis, contra unui mărunțiș de 7000 de euro să vină să ne împuște un simbol național, o comoară neprețuită a Munților Carpați. De ce s-a întâmplat asta? Pentru că în România se poate! Pentru că în țara lui sau în orice altă țară civilizată din Europa ori i s-ar fi dat peste bot, ori i s-au fi cerut mai mulți bani. Până și în acele țări africane amărâte, ca să împuști un animal trofeu trebuie să iei o tonă de aprobări și să dai bani grei.

Un prieten drag mie mi-a trimis un comentariu, la câteva zile după izbucnirea scandalului legat de uciderea cu sânge rece a ursului Arthur, și m-am gândit că ar fi numai bun pentru a completa editorialul meu. Iată mai jos o argumentație impecabilă:

Uciderea lui Arthur, ursul românesc, are o semnificație mult mai mare decât pare. Pe lângă faptul că este o crimă împotriva naturii, această barbarie este o parabolă perfectă pentru felul în care s-au petrecut lucrurile în țara noastră, în ultimii 30 de ani.

Ursul Arthur sunt toate industriile, băncile și mințile românești furate de străini. Ca și Arthur, unele erau unice în Europa, erau grase și frumoase.

Ca și în cazul lui Arthur, în cele mai multe cazuri, străinii s-au folosit de un șiretlic: sub pretextul rezolvării unor probleme - doar și prințul a venit să scape țăranii de ursoaica violentă, nu? - au venit și-au ucis tot ce era mai bun și mai ales, era concurență pentru produsele lor.

Ca și acum, și-atunci, statul și noi - să recunoaștem - ne-am dat acordul pentru a fi „salvați”, deși parcă în sinea noastră simțeam că nu miroase a bine. Dar am trecut pentru instinct pentru că nu-i așa, nu voiam să se zică despre noi că suntem „nostalgici ceaușiști”, dar mai ales din cauza gigantului nostru complex de inferioritate pe care-l avem față de străini.

În 30 de ani, acest complex de inferioritate a fost hrănit cu generozitate de o mass-medie criminală, fără scrupule, iresponsabilă. Capii media, în frunte cu Adrian Sârbu, au scos în față numai urâtori de neam, numai frustrați, premiind cele mai creative idei de a denigra tot ce este românesc. Asta este mass-media care a inventat sărbători nesărbătorite de nimeni, care a făcut eroi din infractori și care a redus la tăcere vocile care avertizau asupra demolării structurii de rezistență a economiei și a statului român.

Capul săracului Arthur care stă trofeu pe peretele acestui ucigaș sunt brandurile românești lichidate de asasinii economici: Arpechim, IMGB, Electroputere, Banca Agricolă, Bancorex, etc.

Cine e prințul austriac? Prințul este simbolul „investitorilor” care promiteau să rezolve problemele economice ale țării, sunt inspectorii de la FMI care ne spuneau că singura soluție pentru companiile de stat este „privatizarea”. Am scris între ghilimele pentru că, în realitate, privatizarea a însemnat trecerea unui activ din mâinile unei companii a statului român, în mâinile unei companii a altui stat.

Omorârea lui Arthur este semnificativă și din alt punct de vedere: lipsa de reacție a celebrelor ONG-uri ale „societății civile”. Pentru că făptașul este străin, o reacție ar fi/este interpretată ca fiind naționalistă, patriotică și așa ceva nu se poate. Ia să-l fi omorât pe Moș Martin vreun românaș... să vedeți ce iureș era. Ce reacții, ce durere, ce jale, ce acuzații de corupție! Ce lecții ne țineau despre străinii civilizatori care „n-ar fi făcut niciodată așa ceva”! Da, la ei! Dar prin tăcerea noastră s-au asigurat că o pot face aici și în alte părți.

Dar diferența dintre noi și un urs este că noi avem darul Învierii. Și după ce am văzut și ascultat în ultimii ani, culminând cu cântecul celor de la La Familia, am nădejde că poporul românesc se trezește din somnul cel de moarte.

Impecabil modul în care, în tabloul de mai sus a fost surprinsă istoria tristă a ultimelor trei decenii de JAF NAȚIONAL! Și, DA, așa este! Noi toți suntem Arthur! Și continuăm să ne complacem în această mizerie de a fi uciși de aventurieri străini! Noroc că, așa cum se arată în finalul expozeului, AVEM DARUL ÎNVIERII!

Citit 242 ori Ultima modificare Joi, 13 Mai 2021 08:09
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…