Examen de maturitate… politică

Scandal monstru în coaliția care guvernează astăzi România! Cam așa titrează de câteva zile toate posturile de televiziune și tot așa arată și știrile de toate felurile din mediul online. Este și normală inflamarea media și a opiniei publice pentru că, indiferent cât de copilărească este cearta dintre USR PLUS și PNL, reprezintă o criză politică. Ce nu înțelegem încă, noi toți, este faptul că astfel de crize politice sunt absolut normale, nu numai aici, ci peste tot în lume unde există democrație. Dacă se vor împăca sau nu beligeranții, e problema lor! Ceea ce trebuie, însă, consemnat, este examenul de maturitate politică dat acum de tânărul partid USR PLUS!

După o perioadă relativ scurtă de coabitare la ciolan, adică pardon la guvernare, între doi dintre cei trei parteneri, PNL și USR PLUS a intrat dihonia. Totul, după ce premierul Florin Cîțu, în virtutea atribuțiilor sale constituționale, l-a demis pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Și după ce, evident, acesta din urmă a generat un lanț de scandaluri și erori de comunicare politică, ce parcă nu se mai sfârșeau. Picătura care a umplut paharul a fost ordinul care schimba regulile de carantinare în pandemie și despre care șeful Guvernului nu a fost informat.

Că premierul l-a demis pe ministrul Voiculescu, adică pe subalternul său din Guvern, nu mi se pare nimic ieșit din comun. Este ca într-o organizație ca oricare alta, unde managerul concediază un subaltern care o ia pe arătură. Că ministrul Voiculescu a încercat să se justifice ulterior, destul imprecis și incoerent, nici asta nu ar fi o problemă pentru că, nu-i așa, orice om care este concediat strigă tare și zgomotos că i s-a făcut o nedreptate. Doar că ceea ce a urmat e desprins dintr-un joc copilăresc de politicieni lipsiți de maturitate.

Ministrul demis spune că nu a fost informat și nu i s-a reproșat mai întâi greșelile făcute (eventualele greșeli, pentru că domnul Voiculescu susține că nu a făcut niciuna). Dan Barna și Dacian Cioloș, copreședinții USR PLUS a sărit și ei ca arși și au strigat că premierul nu mai are susținerea lor politică, că trebuie să plece, că dacă nu, ei vor ieși de la guvernare. Mai interesant este faptul că liderii USR PLUS îl cer premier, în locul lui Cîțu, pe Ludovic Orban, asta după ce tot ei au făcut mare scandal la formarea Guvernului că nu vor să facă parte dintr-un Executiv condus de Orban. Alt ministru al USR PLUS, Cătălin Drulă, a plusat și l-a făcut pe Cîțu un „zombie politic”. Liberalii au rămas fermi pe poziție și au făcut zid în jurul lui Florin Cîțu, avertizând că nu fac nicio concesie nimănui și niciun pas înapoi în fața pretențiilor USR PLUS. Cel de-al treilea partener de coaliție, UDMR, s-a pronunțat și a spus că și ei îl sprijină pe Florin Cîțu. Să nu pierdem din vedere declarațiile lui Ludovic Orban, care a spus franc faptul că premierul Cîțu ar trebui să demită toți miniștri care l-au criticat, iar aici vorbim de ministrul Transporturilor – Cătălin Drulă, dar și vicepremierul Dan Barna.

Ce mai pot face cei de la USR PLUS, în aceste condiții? Au două variante: Ori se conformează și vin cu o nouă nominalizare pentru Ministerul Sănătății, ori pleacă din Guvernul Cîțu! Altceva nu se poate! Cine pierde dacă nu își vor tempera orgoliile și vor rupe coaliția? Păi tot ei, cei de la USR PLUS, pentru că vor trebui să treacă în opoziție, se vor face de râs în fața propriului electorat și vor avea o singură șansă să atace Guvernul Cîțu, prin moțiune de cenzură. Doar că, atenție, în aceste condiții vor trebui să voteze alături de PSD și AUR. Ce va spune electoratul USR PLUS dacă aceștia vor deveni partenerii PSD-ului, partidul cu care s-au luptat energic în ultimii 10 ani? Vor spune că s-au dilit și nu o să-i mai voteze niciodată. Deci, calea e greșită, iar o astfel de soluție de ieșire de la guvernare ar însemna, pentru USR PLUS, o sinucidere politică.

Nu voi intra în amănunte și nici nu voi analiza orgoliile celor de la USR PLUS, motivele pentru care se agață de Voiculescu atât de tare, când ar putea să îl trimită la plimbare și să vină cu un alt specialist tot de la ei. Deja a devenit plictisitor să tot comentăm modul în care PNL și USR PLUS se bat în curtea casei, aidoma a doi cocoși înfierbântați. Voi încerca însă să privesc puțin dincolo de lupta cocoșilor! Și e foarte simplu! USR PLUS își dă acum examenul de maturitate politică. E ca un fel de bacalaureat, să zicem așa, după mai bine de patru ani în care au făcut politică la nivel înalt! Astăzi, acești politicieni mai puțin experimentați decât cei de la PNL și UDMR își dau bacalaureatul la materiile POLITICĂ DE GUVERNARE și POLITICĂ DE COALIȚIE. Dacă vor trece de examenul de maturitate, vor absolvi, dacă nu, nu!

Restul e poveste! Că vor să își arate colții, că vor să își arate mușchii, că vor să se dea viteji, e problema lor și, până la urmă, așa cum spuneam, e ceva normal în orice democrație, unde partidele aflate la putere se mai ceartă din când în când. Dar, mare atenție, pentru a trece cu brio examenul de maturitate politică, cei de la USR PLUS trebuie să rămână la guvernare și să vină cu un nou ministru, adică să îl uite pe Vlad Voiculescu. Și asta, băieți, cât mai repede!

Citit 1420 ori Ultima modificare Luni, 19 Aprilie 2021 21:59
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…