Miercuri, 21 Februarie 2018 19:39

DEBANDADĂ LA COLEGIUL TRAIAN

Scandalul celor trei clase terminale de liceu fără acreditare se adâncește! Dacă în cazul liceelor Decebal și Domnul Tudor, situația este în limitele legalității, la Colegiul Național Traian situația este una foarte gravă. Profilul de Științele Naturii, autorizat provizoriu în anul 2011, funcționează fără acreditare de 7 ani, timp în care nimeni nu s-a obosit să facă documentația de acreditare. În timp ce bieții elevi sunt nevoiți să își dea bacalaureatul în deplasare, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar avertizează conducerea prestigiosului colegiu că este în ilegalitate și riscă ridicarea autorizării.

Publicat în Educatie
Sâmbătă, 17 Februarie 2018 21:35

CU BAC-UL LA PLIMBARE

Situație jenantă în învățământul mehedințean! Trei clase terminale de liceu sunt nevoite să își dea bacalaureatul în deplasare. Mai exact, elevii vor susține examenele la alte licee și vor primi diploma tot de la respectivele licee. Toate aceste anomalii se întâmplă ca urmare a existenței unor profile neacreditate de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar. Și pentru că ne-am obișnuit deja cu diverse probleme la Colegiul Național Traian, această scoală de prestigiu este din nou în topul anormalității. Alete două licee severinene au aceleași probleme de lipsă a evaluării de calitate, acestea fiind Decebal și Domnul Tudor.

Publicat în Educatie
Marți, 06 Februarie 2018 22:11

SCANDAL ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL MEHEDINȚEAN

Deputatul PNL de Mehedinți, Virgil Popescu, aduce acuzații grave conducerii Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți, ca reacție la recentele scandaluri privind desființarea mai multor clase de la liceele din județ. Deputatul liberal merge și mai departe și spune că șefa învățământului mehedințean ar fi în spatele acestor reduceri, pentru a păstra toate clasele Liceului „Decebal”, deși aici situația arată că unitatea școlară va pierde clădirea în care funcționează. Vedeți ce îi răspunde șefa învățământului mehedințean!

Publicat în Educatie
Vineri, 27 Octombrie 2017 01:13

MIRELA PINTEA ENEA SE ÎNTOARCE

Răsturnare de situație spectaculoasă la Inspectoratul Școlar General Mehedinți! Mirela Pintea Enea se întoarce pe funcția de inspector școlar general, după ce a câștigat procesul cu Ministerul Educației Naționale. Vezi ce a declarat!

Publicat în Educatie
Miercuri, 25 Octombrie 2017 21:17

CARAVANA FAN PORNEȘTE PRIN ȚARĂ

Caravana Filmului Accesibilizat pentru Nevăzători va avea a opta oprire la Drobeta Turnu Severin, vineri, 27 octombrie, ora 17:00, la sediul Filialei Mehedinți a Asociației Nevăzătorilor din România , unde va fi proiectat filmul „Actorul și sălbaticii” (1974), regia Manole Marcus. Caravana FAN la tine acasă va aduce nevăzătorilor 7 filme artistice dintre cele mai bune producții românești.

Publicat în Educatie
Joi, 28 Septembrie 2017 21:28

BĂȘCĂLIE CU MANUALUL DE SPORT

Una dintre cele mai mari inepții din domeniul învățământului românesc, manualul de sport, a fost luată în bășcălie de premierul Mihai Tudose la ședința Guvernului României. Ținta ironiei nu a fost, din păcate, ministrul Liviu Pop, ci un secretar de stat, titularul ministrului fiind plecat în Ucraina. Premierul a făcut referire la legea manualului și la faptul că s-a săturat de povești precum manualul de sport.

Publicat în Educatie
Pagina 8 din 13

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…