Romeo Crîșmaru

Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

(VIDEO) În perioada 10 – 12 august 2016, ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca-Palmer, însoțită de o delegație din care făceau parte secretari de stat și șefii naționali de la Garda de Mediu, Apele Române și ROMSILVA, au vizitat județul Mehedinți. Deși li s-au explicat cum se poluează mediul la Orșova, pe bani publici, oficialii au promis că vor lua măsuri, dar au plecat și au uitat.

Conducerea Oficiului Național de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mehedinți s-a întâlnit luni, 22 august, în sala mare a Palatului Administrativ cu primarii din județul Mehedinți, scopul întrevederii fiind furnizarea de informații despre acțiunea de cadastrare a terenurilor agricole, precum și clarificarea unor situații cu care se confruntă primăriile în derularea acestui program.

Primarul Orșovei, Marius Stoica este plecat în concediu, dar în biroul său se lucrează de zor. Până când se întoarce boss-ul, biroul trebuie reamenajat, pentru ca noul primar să se simtă confortabil și să poată lucra în condiții de confort sporit. Un etaj mai sus, secretarul Primăriei împarte același birou cu femeia de serviciu. Vă prezentăm câteva imagini din biroul la care Stoica visa, cel mai probabil, mai mult decât la funcția de primar.

Șocant!!! Incredibil!!! Revoltător!!! Comisarul șef al Gărzii de Mediu Mehedinți, Cătălin Tutilescu, declară, de față cu șeful său, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Bogdan Trif, și cu ministrul Mediului, Cristiana Pașca-Palmer, la o conferință de presă, că știe despre faptul că FLORICOLA aruncă gunoiul în depozitul neconform, poluând mediul, dar că nu l-a prins și că aleargă încontinuu după el, până îl va prinde. Sătul de „intervențiile” subalternului, șeful Gărzii Naționale de Mediu spune că va face propriul control.

Ministrul Mediului, Cristiana Paşca-Palmer, a avut joi dimineaţă, la sediul Instituţiei Prefectului judeţului Mehedinţi, o întâlnire de lucru cu primarii oraşelor şi comunelor din judeţul Mehedinţi. (VIDEO – vezi ce a spus ministrul Mediului, la Severin)

Investițiile în infrastructură continuă în județul nostru! Locuitorii din Prunișor se bucură acum de condiții decente de trafic şi de desfășurare în siguranță a activităților zilnice.

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…