Alianţa Dreapta Unită, formată din USR, partidul Forţa Dreptei şi PMP, și-a lansat sigla şi sloganul de campanie: „Nu-i lăsa să-ţi fure viitorul. Alege România modernă”.

Publicat în Jurnal de campanie

Liderii județeni ai PMP din Oltenia s-au reunit, duminică, 6 martie 2022, la Târgu Jiu în prima ședință regională de după Congresul Extraordinar al PMP din data de 19 februarie 2022. La întâlnire a fost prezent și președintele PMP, Eugen Tomac. PMP va demara, la nivelul Olteniei, o campanie de sprijinire a refugiaților din Ucraina.

Publicat în Politic

Partidul Mișcarea Populară traversează o perioadă destul de agitată în aceste zile, după ce 46 din cei 69 de lideri locali au decis convocarea unui congres al partidului pe data de 19 februarie 2022. Deși se afla în sediul partidului la ora când Colegiul Național s-a reunit în ședință, Cristian Diaconescu a refuzat să participe și ulterior a reacționat dur spunând că întrunirea ar fi ilegală. Excelent ca diplomat de carieră și analist de politică externă, Cristian Diaconescu s-a dovedit, în scurta perioadă de când conduce PMP, un politician incapabil să ridice partidul în sondaje.

Publicat în Politic
Miercuri, 29 Septembrie 2021 21:17

PMP Mehedinți, mesaj de unitate și acțiune

Evenimentul politic în județ al lunii septembrie a fost Conferința județeană de alegeri a PMP Mehedinți. Acesta a fost important în contextul perspectivei politice a județului, deoarece PMP Mehedinți poate juca un rol important pe scena politică locale și la scrutinele din anul 2024. În ciuda faptului că nu se află în poziția de partid parlamentar, PMP Mehedinți a transmis, cu prilejul recentei Conferințe județene de alegeri, în cadrul căreia și-a ales o nouă conducere, un mesaj clar de unitate, de acțiune politică și de implicare fermă în activitatea de partid și a administrației publice locale, acolo unde are reprezentanți.

Conferința Județeană a PMP Mehedinți s-a desfășurat duminică, 12 septembrie 2021, la Sala „Virgil Ogășanu” a Palatului Cultural „Teodor Costescu”. Cei 108 delegați prezenți au ales prin vot secret noua conducere filialei județene, pentru un mandat de 4 ani. După o perioadă de interimat, Ramona Cupă a fost aleasă în unanimitate președinte al PMP Mehedinți. De asemenea, delegații prezenți au ales și echipa Consiliului Executiv Județean PMP, formată din: un secretar general, un secretar general adjunct, 8 vicepreședinți, 6 secretari executivi și un trezorier. Vă prezentăm cele mai importante momente ale conferinței în materialul VIDEO!

Publicat în Politic

Vicepreședintele regional al Partidului Mișcarea Populară, Ion Cupă, face o radiografie a situației de criză de pe scena politică românească. Politician cu experiența negocierilor politice, din perioada celor două mandate de deputat, Cupă consideră că partidele care anul trecut blocau intrarea PMP în Parlament sunt ele însele acum într-un blocaj total.

Publicat în Politic
Pagina 1 din 16

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…