Sâmbătă, 07 Noiembrie 2020 17:18

SE EXTINDE AMBULATORIUL SPITALULUI JUDEȚEAN

S-a dat startul lucrărilor de construire a unui nou corp de clădire în cadrul proiectului „Extinderea și dotarea Ambulatoriului de Specialitate Integrat din cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin”, în valoare de 13.000.305 lei, din care 2,5 milioane lei este contribuția Consiliului Județean Mehedinți.

Publicat în Administratie

Producătorii și comercianții, care își desfășoară activitatea și își vând produsele în piețele din Drobeta Turnu-Severin sunt revoltați. Piețele care funcționează în spații închise ar putea fi închise începând de luni, 9 noiembrie. Primarul Marius Screciu a luat atitudine și a propus menținerea piețelor deschise.

Publicat în Social

Echipa PMP Mehedinți și candidații la alegerile parlamentare, Ion Cupă (deputat) și (FlorinGagea( (senator) au stat de vorbă azi cu severinenii în Piata Mircea și în Târgul Veterani.

Publicat în Jurnal de campanie

Marius Screciu și-a început oficial cel de-al doilea mandat de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin. Și consilierii locali aleși au depus jurământul, urmând ca în cel mai scurt timp să aflăm și viceprimarii. Urmăriți un scurt material video de la evenimentul solemn!

Publicat în Guvernare locala
Sâmbătă, 24 Octombrie 2020 23:38

Jandarmeria din Mehedinți spune lucruri trăsnite

Un reprezentant de marcă al Inspectoratului Județean de Jandarmi din Mehedinți, colonelul Adrian Zanfir (foto), șeful Serviciului Ordine și Siguranță Publică, a făcut o declarație total neinspirată și revoltătoare, după violențele provocate de membrii galeriei „Peluza Sud ’97” în timpul partidei ”FC U” Craiova – Rapid, când aceștia au aruncat, din afara stadionului, cu materiale pirotehnice în peluza „Municipalului” severinean și s-au războit cu jandarmii pe străzile de lângă arenă. Și mai grav, oficialul IJJ Mehedinți a vorbit în numele suporterilor, spunând că echipa nu este dorită la Severin. Primarul Severinului a respins ideea trăsnită.

Interviu cu deputatul Ion Cupă, vicepreședinte al Partidului Mișcarea Populară

Pagina 7 din 29

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…