Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a votat la ora 9:30, la secția de votare amenajată la Școala Generală nr. 8 din Severin. „Am votat pentru un nou început în politica social-democrată, am votat pentru Severin și pentru români!”

Publicat în Politic

Directorul Direcției Silvice Mehedinți, controversatul Sorin Nicolicioiu, cel mai mare traseist politic în viață, omul care a dat o serie de tunuri în pădurile județului (vezi cazul Șimian!) s-a transformat, cu câteva ore înainte de deschiderea secțiilor de votare, în agent electoral pentru PNL. Cel puțin așa avertizează liderul PSD Mehedinți, Aladin Georgescu, dar și deputatul PMP, Ion Cupă. Deși este avertizat la modul cel mai serios, Nicolicioiu arată pe Facebook că se simte voios.

Publicat în Jurnal de campanie

ION CUPĂ: „Cu ce deranjam dacă și partidele depuneau coroane? De ce doar instituțiile Guvernului?” A fost Ziua Națională a României și pentru prima oară în istoria post-decembristă, partidele politice din județul Mehedinți nu au avut voie să participe cu reprezentanți la depunerea de coroane la Monumentul Eroilor de pe bulevardul Carol I. Au participat doar reprezentanți ai instituțiilor din județ și ministrul Economiei, Virgil Popescu. Deputatul PMP Ion Cupă și-a exprimat indignarea față de o asemenea acțiune abuzivă, într-o emisiune în direct la postul de televiziune Tele 2 Drobeta.

Publicat în Jurnal de campanie

Membrii și simpatizanții Partidului Mișcarea Populară din Mehedinți, împreună cu candidații pentru Parlamentul României au sărbătorit Ziua Națională într-un mod inedit. Într-o zonă aflat în apropierea municipiului, pe un deal din vecinătatea localității Dudașul Schelei, a fost desfășurat sloganul „MIȘCĂM ROMÂNIA”, au fost fluturate steaguri tricolore și s-a strigat într-un glas LA MULȚI ANI ROMÂNIA!

Publicat în Jurnal de campanie

Într-un an de guvernare, PNL a făcut dovada incapacității și a incompetenței sale! A provocat dezastru în toate domeniile, dar în mediul rural se resimte cel mai tare închiderea târgurilor.

Publicat în Jurnal de campanie

Premierul Ludovic Orban a anunţat recent că Guvernul a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu Legea care prevede ca pieţele să fie redeschise. În opinia deputatului PMP Ion Cupă, candidat pentru un nou mandat de deputat, gestul reprezintă o eroare a Guvernului. Cupă aduce argumente concrete potrivit cărora piețele ar trebui deschise de urgență.

Publicat în Jurnal de campanie
Pagina 7 din 66

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…