Deputatul PMP Ion Cupă face o analiză pertinentă a procedurii de contestare la CCR a legii care prevede redeschiderea piețelor și consider că este o eroare a Executivului. „Deja există voci care îi acuză pe liberali că dau impresia că ar impune ideea că ţin cu marile lanţuri de supermarketuri în detrimentul micilor producători agricoli din România. Pe de altă parte, merg pe teren și discut cu oamenii. S-a făcut foarte frig afară, temperaturile coborând, pe timpul nopţii, mult sub zero grade: au îngheţat mărfurile, îngheaţă şi vânzătorii, şi cumpărătorii. Oamenii de asta se plâng și sunt foarte supărați pe situație”, explică deputatul Ion Cupă.
Riscul de infectare este mult mai mare în frig, în plin sezon al virozelor, decât este înăuntru, la căldură.
„PMP consideră că Guvernul (independent de legea promovată de Parlament) ar trebui să dispună redeschiderea pieţelor acoperite tocmai pentru a minimiza riscul de infectare. Păstrarea restricţiilor nu va face decât să distrugă marfa producătorilor români şi să-i îmbolnăvească pe cei care vând în pieţele în aer liber”, mai explică parlamentarul.
Există soluții viabile care pot fi aplicate
Mai mult, în opinia lui Ion Cupă, soluția redeschiderii piețelor poate fi pusă în aplicare cu respectarea măsurilor necesare evitării infectării cu noul coronavirus: „Având în vedere că majoritatea pieţelor sunt în administrarea primăriilor, se pot organiza fluxuri de circulaţie similare cu cele din supermarketuri: o intrare, o ieşire, distanţare între oameni şi un număr limitat de persoane în pieţele acoperite”.
Redeschiderea pieţelor ar avea efecte benefice
Candidatul PMP Mehedinți pentru Camera Deputaților, Ion Cupă, mai spune că există foarte multe efecte benefice ale redeschiderii piețelor. „Pe de o parte, pentru îi ajută pe micii agricultori români. Pe de altă parte, pentru a le oferi şansa românilor de a consuma produse alimentare autohtone de mai bună calitate. În plus, măsura crea un dublu standard evident care avantaja marile corporaţii din zona retail. Nu există niciun motiv pentru care pieţelor să nu li se aplice aceleaşi standarde de siguranţă precum supermarketurilor”, spune deputatul Ion Cupă.