PENSIONARII PSD, START ÎN ALEGERILE PREZIDENȚIALE (promovare electorală)

Organizatia Pensionarilor Social Democrați a dat startul alegerilor prezidențiale care vor avea loc în luna noiembrie. La sediul PSD Mehedinți a avut loc o ședință importantă de pregătire a alegerilor ce se apropie cu pași rapizi.

Alături de președinții OPSD și reprezentanți din majoritatea organizațiilor locale, au fost prezenți astăzi președintele PSD Mehedinți, domnul Aladin Georgescu și domnul senator, Liviu Mazilu, secretarul executiv al PSD Mehedinți.

Președintele OPSD Mehedinți, Zimțea Constantin, a subliniat importanța alegerilor prezidențiale din acest an și a propus măsuri organizatorice prin care Organizația de Pensionari din județul Mehedinți își va aduce aportul la rezultatul scrutinului care urmează.

Președintele PSD Mehedinți a ținut să le mulțumească celor prezenți pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului și în același timp, le-a vorbit acestora despre măsurile adoptate de GUVERNUL PSD, măsuri care au contribuit la îmbunătățirea nivelului de trai al tuturor pensionarilor.

Secretarul Executiv al PSD Mehedinți, domnul Liviu Mazilu, a ținut să le reamintească celor prezenți că Partidul Social Democrat a reușit să implementeze cea mai mare parte din măsurile din programul de guvernare asumate de acesta în anul 2016, iar lucrurile benefice pentru pensionari vor continua și in perioada următoare.

Pentru România și pentru români, alături de pensionari, dar și de toate categoriile de vârsta, vom reuși împreuna să ducem țara noastră acolo unde îi este locul!

Citit 1616 ori
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…