JANINA IULIANA MIJACHE este noul președinte al Organizației de Femei a PMP Mehedinți

Organizația Județeană de Femei a PMP Mehedinți a efectuat alegeri interne, în urma cărora a fost aleasă noua doamnă președinte. Este vorba despre JANINA IULIANA MIJACHE. Doamna este profesor și lucrează în domeniul educațional de douăzeci de ani. Scrutinul este primul din seria ce va preceda alegerile la nivel de organizație județeană.

„Colega noastră JANINA IULIANA MIJACHE este noul președinte al Organizației de Femei a PMP Mehedinți, în urma alegerilor de astăzi. Structura feminină a Organizației Județene PMP Mehedinți are în frunte un om de echipă cu valori morale bine definite, dar și cu o experiență de 20 de ani în domeniul educației, o femeie de succes, mamă și soție, o doamnă care poate aduce un plus valoare echipei PMP Mehedinți, o echipă bine conturată și formată din specialiști în toate domeniile. Ne punem toată încrederea în calitatea managerială a colegei noastre și îi urăm mult succes! Alegerile interne sunt un moment important din viața oricărui partid politic, iar implicarea tot mai profundă a femeilor în politică este o dovadă vie a spiritului democratic și a deschiderii în viața politică din România. Partidul Mișcarea Populară a obținut la Mehedinți rezultate foarte bune la toate examenele electorale din anul precedent, iar acest lucru se datorează și implicării active pe care doamnele din această organizație locală au avut-o”, a declarat președintele PMP Mehedinți, Ramona Cupă, imediat după încheierea scrutinului intern.

„Lupta noastră continuă, iar alegerile de astăzi trebuie să reprezinte piatra de temelie a tuturor rezultatelor bune pe care le așteptăm și în perioada următoare și consolidarea organizației noastre”, mai spunea liderul PMP Mehedinți înainte de conferința de alegeri de la Organizația de Femei.

Citit 1333 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Septembrie 2021 20:55
Etichetat cu
Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Website romeocrismaru.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…