Organizația Județeană a Tineretului Social Democrat din Mehedinți pare a fi una orientată mai degrabă către valorile socialismului luminat, decât ale social-democrației europene. Aproape toate mesajele postate pe pagina de Facebook a TSD Mehedinți aduc aminte de vremurile de tristă amintire, în care uteciștii, pionierii și șoimii patriei erau în mare vogă. Organizația, la a cărei conferință județeană a fost prezent și liderul TSD, Gabriel Petrea, s-a poziționat ferm împotriva Guvernului din care șeful lor direct face parte. O declarație postată de ministrul pentru Dialog Social, pe contul său de Facebook, a fost respinsă de tinerii pesediști mehedințeni care s-au delimitat, fără nicio jenă, de ea.
„Ne delimităm de mesajul Președintelui TSD România, domnul Gabriel Petrea și credem că nu este momentul ca tinerii social democrați din România să uite suportul primit în ultima perioadă de la conducerea Partidului Social Democrat”, scriu șefii TSD Mehedinți pe Facebook.
Reacția rebelă vine după ce Gabriel Petrea a scris pe contul său de socializare că dezvoltarea României necesită o schimbare pe care PSD are puterea de a o face, lăsând în urmă falsele dezbateri care îi îndepărtează de români şi le deturnează ambiţiile. De asemenea, pe bună dreptate, ministrul Gabriel Petrea a mai precizat, în mesajul său, că păstrarea guvernării şi continuarea implementării Programului de Guvernare trebuie să rămână o prioritate și că PSD nu își permite să facă schimbări o dată la şase luni, pentru că vor părea neserioşi şi amatori.