IDS SIGLA PRINT

Interviul săptămânii, difuzat de tele 2 Drobeta.

Publicat în Eveniment

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat miercuri, 6 februarie 2019, contractul care vizează proiectarea și execuția de lucrări de asfaltare pentru Drumul Județean 606A, între localitățile Dumbrava și Albulești. Învestiția vizează modernizarea a 4,325 km de drum județean, pe sectorul cuprins între porțiunea deja asfaltată și ieșirea din localitatea Albulești.

Publicat în Administratie

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a asistat luni, 4 februarie 2019, la Craiova, la Agenția de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, alături de secretarul de stat în cadrul MDRAP, Alin Chirilă, la semnarea de către primarul orașului Strehaia, Ioan Giura și directorul general al ADR Sud - Vest Oltenia, Marilena Bogheanu, a contractului de finanțare cu fonduri europene a obiectivului „Modernizarea și reabilitarea sistemului de iluminat public UAT oraș Strehaia, județul Mehedinți”, în valoare de 1,13 milioane euro.

Publicat în Administratie

Severinenii sunt invitați să se implice în ierarhizarea unor proiecte de dezvoltare strategice pentru comunitatea locală, prin accesarea acestui chestionar. Banca Mondială, în parteneriat cu Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România și cu sprijinul autorităților publice subnaționale, a identificat o serie de proiecte prioritare cu impact metropolitan pentru București și cele 40 de reședințe de județ din România.

Publicat în Eveniment
Sâmbătă, 02 Februarie 2019 12:32

Campanie de informare despre gaze

Liberalii mehedințeni au declanșat o amplă campanie de informare a populației, cu privire la racordarea la rețeaua de gaze naturale.

Publicat în Social
Sâmbătă, 02 Februarie 2019 11:52

CONSILIUL JUDEȚEAN, COLABORARE BUNĂ CU PREFECTUL

A fost prezentat bilanțul Instituției Prefectului Mehedinți, pe anul 2018, într-un cadru festiv.

Publicat în Administratie

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…