Parc modern, construit pe fonduri europene, lângă Biserica de Carton
Sunt vești bune pentru severinenii, care locuiesc în zona Parcului Tineretului. Se lucrează intens la modernizarea zonei de la fosta Biserică de Carton, din cartierul Crihala. Aici, va fi creat un spațiu multifuncțional de recreere, sport și educație, cu un parc de agrement, spații verzi pe o supafață, alei pietonale, sistem modern de iluminat, loc de joacă pentru copii, mese pentru șah acoperite cu pergolă, foișor, stație modernă de închirere biciclete.
ABSOLUT JENANT! AUDITOR AL CAMEREI DE CONTURI MEHEDINȚI LA CAFEA CU PRIMARUL ORȘOVEI
Câteva surse ale jurnalmehedinti.ro au surprins, joi dimineața, la o terasă din Severin, o întâlnire care poate ridica multe semne de întrebare. În timpul serviciului, un inspector al Camerei de Conturi Mehedinți stătea la o cafea cu primarul municipiului Orșova, Marius Stoica. După toate informațiile, obținute ulterior, ar fi vorba de auditorul public extern Carmen Silvia Marian, cea care a efectuat controlul de fond pentru cheltuielile efectuate în timpul stării de urgență, la Primăria Orșova.
PETIȚIA INIȚIATĂ LA ORȘOVA, PENTRU SALVAREA SPITALULUI MUNICIPAL, A FOST DISCUTATĂ ÎN COMISIA DE SĂNĂTATE A SENATULUI
Imediat după ce la Orșova, a fost lansată PETIȚIA „REDAȚI SPITALUL ORȘOVENILOR”, problemele grave de la Spitalul Municipal au fost aduse în discuție în Comisia de sănătate publică din Senatul României. Cel care a pus întrebări secretarului de stat responsabil cu relația cu parlamentul, este senatorul PSD, Ionuț Sibinescu, membru al Comisiei de Sănătate. Senatorul mehedințean a avertizat că oamenii sunt deja destul de disperați și că ar putea ajunge să protesteze în stradă. Petiția a fost lansată de consilierii locali ai PSD, împreună cu liderul PSD Orșova, Constantin Popescu.
MARIUS STOICA: „Candidez de la PRO ROMÂNIA, am vorbit cu președintele filialei, ADRIAN DUICU!”
La Orșova, partidul condus de Victor Ponta, PRO ROMÂNIA, atacă viitoarele alegeri locale cu actualul primar Marius Stoica din postura de candidat. Deși initial fusese anunțată candidatura lui Adrian Cican, Stoica a declarat, într-o emisiune la Tele 2 Drobeta, că l-a convins pe Cican să facă un pas înapoi. Pentru prima oară în mod public, Stoica declară că filiala PRO ROMÂNIA MEHEDINȚI este condusă de Adrian Duicu.
ALADIN GEORGESCU: „ORȘOVA METROPOLITANĂ este un proiect extrem de ambițios, un proiect în care eu cred foarte mult” (interviu)
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a acordat un interviu în exclusivitate pentru jurnalmehedinti.ro, despre unul dintre cele mai ambițioase proiecte pe care a declarat deschis că le susține: ORȘOVA METROPOLITANĂ. Este proiectul propus de candidatul PSD la funcția de primar al Orșovei, Constantin Popescu.
PENALUL PRIMAR AL ORȘOVEI SE ÎNTOARCE ÎN INSTANȚĂ. ZORNĂIE CĂTUȘELE
Mai în glumă, mai în serios, în preajma primarului Orșovei, Marius Stoica, se aude tot mai clar zornăitul cătușelor! După ce cauza penală aflată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin a fost suspendată de două ori, datorită epidemiei de COVID-19, primarul este chemat în fața instanței pe 6 iulie 2020, pentru două infracțiuni de fals intelectual și alte două de uz de fals. Stoica va fi candidatul PRO ROMÂNIA pentru un nou mandat!
