IDS SIGLA PRINT

Interviu cu Dan Cătălin Vatamanu, președintele PMP Baia de Aramă

Candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Orșova, Constantin Popescu, ia atitudine împotriva blocării Spitalului Municipal din localitate, după ce, în ultimele două luni și jumătate, a devenit CENTRU SUPORT COVID-19. Liderul PSD Orșova și consilierii locali ai PSD amintesc faptul că au inițiat un demers legislativ la momentul potrivit, dar el a fost compet ignorat de primarul și secretaul municipiului.

Sunt vești bune pentru iubitorii de frumos din județul Mehedinți. Muzeul Regiunii Porților de Fier a început procesul de repopulare a acvariilor, spre bucuria celor mai tineri dintre vizitatorii instituției.

PMP Mehedinți și-a prezentat, la finele lunii februarie, într-o conferință de presă, noul președinte interimar, pe scretarul de stat Nicolae Ivășchescu. Mesajul a fost unul optimist de reconstrucție și reformă, dar și de o abordare optimistă a unor alegeri, la care PMP dorește să își atingă obiectivul de 10 la sută. Fostului lider, Răzvan Roșca, i s-a propus un post de conducere în Biroul Județean. Partidul suferea grav de proastă organizare! Să ne amintim momentul în care PMP și-a regăsit calea!

Ramona Cupă, președinte PMP Drobeta Turnu Severin: „Cerem autorităților locale să aloce resursele necesare digitalizării activității administrației publice”

Supărare mare în sânul unei familii de rromi, din zona Walter Mărăcineanu! Severinenii au rămas fără animale, după ce autoritățile abilitate au organizat o nouă acțiune de control. Oamenii nu dețineau documente legale, pentru cabalinele ce au fost confiscate. Acțiunea a fost organizată de Direcția Sanitar-Veterinară. Oamenii foloseau cabalinele, de mult timp, pentru a-și câștiga existența, deși știau că nu îndeplinesc condițiile pentru a deține aceste animale.

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…