Cristian Diaconescu este, de departe, unul dintre cei mai titrați politicieni români și, de ce nu, europeni. Ancorat puternic în realitatea euro-atlantică și în problemele evoluției europene a României, diplomatul de carieră are un discurs coerent, convingător și ferm și poate fi liderul surpriză al următoarei perioade politice de după anul 2024. De altfel, cei care l-au ales duminică, 7 martie 2021, în fruntea Partidului Mișcarea Populară, au intuit perfect suma tuturor calităților sale și de aceea l-au și propus ca și candidat la alegerile prezidențiale din anul 2024.

Dacă un om precum Cristian Diaconescu ar fi ales, peste patru ani, președinte al României, această țară ar avea un personaj politic de forță care să o reprezinte peste tot în lume. Fost judecător, consilier prezidențial și ministru de externe, Cristian Diaconescu a gestionat momente importante, unele chiar dramatice, din istoria ultimelor trei decenii de frământări pe calea sinuoasă a unei tranziții ce parcă nu se mai termină.

Sunt zeci de exemple despre cum este privit Cristian Diaconescu în marile cancelarii ale lumii, iar relația sa apropiată cu democrații americani este doar unul dintre ele. Iată doar o frântură din ceea ce înseamnă personalitatea politică a acestui diplomat, la nivelul relațiilor româno – americane: Cristian Diaconescu a efectuat recent o vizită privată în Statele Unite, unde a avut întâlniri cu reprezentanți ai Departamentului de Stat, ai Administrației Prezidențiale și ai Universității George Washington. Fostul șef al diplomației române consideră că reluarea parteneriatului privilegiat pe care România l-a avut cu Administrația de la Washington ar trebui să fie un deziderat principal al țării noastre. Colaborarea cu Statele Unite a adus României numai beneficii, iar identificarea de proiecte viabile, inclusiv economice, care să consolideze parteneriatul strategic dintre cele două state, se impune, cu atât mai mult în contextul schimbării administrației americane. Potrivit lui Diaconescu, cooperarea la Marea Neagră, în primul rând, ca proiect regional, nu doar național, ar putea deveni un pilon al politicii externe a României, întrucât noi am promovat întotdeauna o diplomație incluzivă, nu una de excludere a cuiva din joc. „Avem nevoie de un proiect de securitate regional, pe care noi am putea să-l generăm, astfel țara noastră putând căpăta o importanță semnificativă atât în relația cu partenerii din Uniunea Europeană, cât și cu Statele Unite. Avem un atu important, pe care trebuie să-l folosim. SUA își doresc un partener puternic la Marea Neagră, iar puterea nu vine doar din zona apărării. Un factor de stabilitate si securitate în Europa de sud-est, așa cum este România, trebuie să fie consolidată din punctul de vedere al statului de drept și să se dezvolte economic. Putem atinge aceste obiective numai dacă suntem serioși, aplicați și consecvenți. Indolența și lipsa de coerență nu au cum să ne aducă succes”, a declarat, în contextual acelei vizite, Cristian Diaconescu.

Și pentru că suntem la început de martie, merită să amintesc aici un episod de mare finețe din cariera diplomatică a lui Cristian Diaconescu. Eram la începutul lunii martie 2012, adică acum exact 9 ani, iar Serbia își manifesta dorința de a începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană (negocierile aveau să înceapă pe 21 ianuarie 2014). Pentru aprobarea unui astfel de demers, știm cu toții, este nevoie de un vot unanim al tuturor celor 27 de state membre ale UE (la acea vreme erau 27 de state, incluzând și Marea Britanie. Astăzi sunt tot 27 de state membre, având în vedere că în 2015 a aderat Croația, iar anul trecut a plecat Marea Britanie). Așadar, pe 2 martie 2012, cei 27 de miniștri de externe ai statelor membre, printre care și Cristian Diaconescu, s-au reunit la Bruxelles pentru a vota. Cu un mandat ferm de la președintele Traian Băsescu, Cristian Diaconescu a luat cuvântul și a precizat foarte direct că România condiționează aderarea la UE a Serbiei de respectarea drepturilor fundamentale ale minorității românești din Valea Timocului, minoritate supusă asimilării și batjocurii de către puterea politică de la Belgrad.

Diaconescu a venit înarmat cu toate exemplele culese din mijlocul comunității românești și a reușit să impresioneze toate celelalte state europene cu modul în care a cerut Serbiei să se alinieze conceptelor de democrație europeană, dacă dorește să intre în acest club select. Și a fost de neclintit! Evident, a ieșit un întreg scandal, Serbia și-a luat coada între picioare și a început să cedeze și să facă concesii. Așa se face că în anul următor, 2013, autoritățile statului vecin permiteau organizarea de cursuri în limba maternă în școlile de stat și luau măsuri concrete pentru a respecta drepturile fundamentale ale fraților noștri din Valea Timocului. A fost un moment istoric, salutat de întreaga Europă. Din păcate, câțiva ani mai târziu, Victor Ponta reușește să strice toate mecanismele formate de Cristian Diaconescu și să le spună sârbilor, în timpul unei vizite oficiale la Belgrad, să stea liniștiți că România nu le pune nicio condiție.

Acesta este omul Cristian Diaconescu și poate de aceea România are nevoie de el, în viitorul apropiat.