Este o întreagă discuție în aceste vremuri, în societatea civilă, în mediul politic, în media și, aproape peste tot, despre sistemul dezastruos de pensii din România. Ne-am trezit cu toții, după trei decenii de democrație și libertate, că avem cele mai mici pensii din Europa și că pericolul prăbușii sistemului social care susține pensiile românilor este din ce în ce mai uriaș. În locul unor comentarii personale, în tableta din această săptămână am ales să fac o radiografie a fenomenului, bazându-mă pe studii de specialitate, dar și pe exemple de bune practici în ceea ce privește reforma economică, în țările fostului bloc comunist, ajunse astăzi la standarde de performanță uluitoare.
Realitatea crudă arată faptul că România a înregistrat, în cel de-al doilea trimestru al anului 2020, aproximativ 5,13 milioane de pensionari, pensia medie lunară ajungând la 1.436 lei, datele fiind extrase de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Asta ar însemna circa 300 de euro pe lună. Pensia minima garantată în România este de 800 de lei pe lună, adică circa 170 de euro.
În tot acest timp, pensia medie a unui fost parlamentar din România este de 5.741 de lei. Mă rog, Parlamentul a votat eliminarea acestor privilegii nesimțite, dar rămâne de văzut dacă se va și ajunge practic la eliminarea acestor pensii, pentru că mai este mult până departe! Pensiile foștilor parlamentari costă statul român cam un milion de euro pe lună. Mai exact, cu pensiile date degeaba parlamentarilor, s-ar putea plăti aproape 3.500 de pensii medii.
Matematic vorbind, în România există în prezent cel puțin 7.345 de persoane care beneficiază de o pensie specială. Evident nu am inclus aici pensiile militare de serviciu, deoarece aici trebuie să fim cu toții de acord că sunt justificate și nu încape discuție în privința menținerii lor în plată.
Dar de ce s-a ajuns aici? Ce trebuia să facă România și nu a făcut? Ce au făcut țări precum Polonia, Cehia sau Ungaria?
Să vedem exemplul Poloniei, în anii de reformă, în care era condusă cu mână de fier de fostul premier Donald Tusk. Hotnews scria, în noiembrie 2011: „Premierul polonez Donald Tusk încearcă să își mențină țara în afara turbulențelor de pe piețele financiare și a anunțat o serie de reforme pentru consolidarea finanțelor statului, potrivit Wall Street Journal. În cadrul unui discurs în Parlament, Donald Tusk a declarat este nevoie de măsuri nepopulare pentru reducerea deficitului bugetar la 3% în 2012. Polonia țintește în acest an un deficit de 6% din PIB, față de 8% în 2010. Până în 2015, premierul polonez intenționează să reducă deficitul la circa 1% din PIB. Totodată, datoria Poloniei ar trebui să coboare la 47% din PIB până în 2015, de la circa 54% în acest an. Pentru a atinge aceste ținte, guvernul intenționează să reformeze sistemul pensiilor speciale pentru fermieri, mineri, militari și politiști. (…). Totodată, vârsta de pensionare pentru bărbați și femei va crește la 67 de ani. Aceste măsuri ar trebui să diminueze datoria publică a Poloniei la 35% din PIB până în 2040. (…)”.
Ziarul Financiar scria, în septembrie 2013: „Guvernul lui Tusk, în cei şase ani de când se află la conducerea ţării, a introdus măsuri nepopulare precum majorări de taxe şi reformarea sistemului de pensii care au enervat clasa de mijloc. Pe de altă parte, Polonia este singurul stat din UE care nu a intrat în recesiune în timpul crizelor economice şi financiare care au urmat prăbuşirii băncii americane de investiţii Lehman Brothers, în septembrie 2007”.
A încercat cineva vreodată așa ceva în România? A avut cineva curajul să ia măsuri nepopulare, în afară de Băsescu și Guvernul Boc, în 2010? Se pare că nu! Doar dacă actualul Guvern Cîțu nu dorește să intre în istorie pentru curajul de a rupe pisica în două și a de a lua măsuri dure și nepopulare, cu orice risc! Iar dacă acest guvern va lua măsurile acelea nepopulare, ce trebuia luate de la început, atunci cu siguranță istoria îi va acorda întregul respect cuvenit.
Ce ar putea face Guvernul pentru a rezolva problema cumplit de grea a pensiilor? Poate ne ajută un studiu interesant al Societății Academice din România: „Existența multor pensii mici în România se explică prin pensionarea frecventă înainte de vârsta standard. Din cele 4,7 milioane de persoane cu pensie de asigurări sociale (excluzând agricultorii și pe cei cu pensii speciale), doar 1,9 milioane îndeplinesc toate condițiile de vârstă și stagiu de contribuție, restul având o pensie diminuată. Un studiu al OECD a demonstrat că o rată de 80% din veniturile nete din perioada activă asigură menținerea standardului de viață la același nivel. Aceasta rată de înlocuire a veniturilor nu trebuie însă asigurată doar prin pilonul I (public). Fiecare ar trebui să economisească, direct sau prin sistemele de pensii voluntare”.
