Ca să fie clar pentru toți contestatarii și fanteziile lor! Vezi ce spune Cristian Diaconescu despre aleșii locali și alianțele lor (VIDEO SUS!). Alegerile locale, la fel ca și cele parlamentare s-au terminat de mult timp, oamenii și-au ales democratic reprezentanții, dar unii încă mai emit fantezii referitoare la modul în care PMP trebuia să facă alianțele din consiliile locale și județene. Dincolo de fantezia politică, alianțele dintre aleșii locali se fac nu în spirit politic, ci în spirit pragmatic, adică în interesul comunității locale și judecând strict pe structura matematică a configurației fiecărui legislativ local. Este și mesajul transmis foarte ferm de către noul președinte al PMP, Cristian Diaconescu, diplomat de carieră. „Participarea noastră în consiliile locale și județene are drept prioritate proiectele care ajută comunitatea. Aspectele politice le vom discuta, doar dacă va fi cazul!”, a declarat Cristian Diaconescu.

Publicat în Consilieri

Senatorul PSD de Mehedinți, Liviu Mazilu, a susținut și prezentat, de la tribuna Parlamentului, două amendamente la bugetul de stat, care vizau bani pentru municipiul Orșova. La propunerea și cu mandatul PSD Orșova, senatorul social-democrat a solicitat bani pentru blocuri sociale care să fie destinate celor ce locuiesc în focarul de infecție numit „Ghetoul CALIFORNIA”, precum și pentru reabilitarea stației de epurare din Orșova. VEZI INTERVENȚIA SENATORULUI VIDEO!

Publicat în Parlamentari

Lucrările de reabilitare de la Spitalul Orășenesc Vânju Mare avansează. Reabilitarea primului corp a ajuns deja la acoperiș, urmând ca, în curând, să înceapă lucrările la cel de-al doilea corp de clădire. Președintele Consiliului Județean Mehedinți a vizitat șantierul și s-a declarant mulțumit de stadiul lucrărilor. Vezi toate declarațiile în materialul VIDEO!

Publicat în Administratie

Consilierii județeni și-au ales astăzi cei doi vicepreședinți care îl vor seconda, în următorii patru ani, pe președintele Aladin Georgescu. Aceștia sunt Ramona Cupă (PMP) și Ionică Negru (PSD).

Publicat în Administratie

Deputatul Ion Cupă, candidatul PMP Mehedinți pentru Camera Deputaților a venit la vot, la ora 10:00, la secția de votare de la Școala Generală nr. 9, însoțit de soția sa Ramona și de fiica sa. A votat cu speranță și pentru valori și principii creștin-democrate, pentru o România stabile. Deputatul Mișcării Populare a lansat și un avertisment dur pădurarilor, transformați în agenți electorali de către directorul Direcție Silvice Mehedinți.

Publicat în Politic

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a votat la ora 9:30, la secția de votare amenajată la Școala Generală nr. 8 din Severin. „Am votat pentru un nou început în politica social-democrată, am votat pentru Severin și pentru români!”

Publicat în Politic
Pagina 3 din 111

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…