Social
Peste 4 milioane de lei datorează în acest moment populaţia Severinului către Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică (SPAET), din subordinea Primăriei Severin, gradul de încasare fiind, pentru lunile noiembrie şi decembrie, de doar 54 la sută. Primarul Marius…
Citit 5018 ori
Un comunicat de presă transmis de EURO INSOL, lichidatorul judiciar al Regiei Autonome pentru Activități Nucleare, regie aflată în faliment, scoate la iveală una dintre cele mai șocante ipoteze ale momentului. În plină iarnă, Severinul ar putea rămâne fără agent…
Citit 5402 ori
Finanțarea unității de management al apei grele, stocate la ROMAG PROD, rămâne în continuare sub semnul întrebării. Vicepreședintele Comisiei pentru Industrii și Servicii, din Camera Deputaților, deputatul Virgil Popescu a susținut în plen un amendament, care a fost respins la…
Citit 2194 ori
Protestele uriașe care au avut loc în ultima săptămână i-au determinat pe liberalii severineni să ia primele atitudini ferme. Pe de o parte, aceștia cer membrilor de partid să nu politizeze manifestațiile, iar pe de altă parte cer demisia lui…
Citit 2241 ori
Un șofer de microbuz a fost prins băut la volan, în timp ce transporta persoane în Mehedinți. Bărbatul de 58 de ani a fost oprit în această dimineață de polițiștii de la Rutieră, iar când a fost testat avea o…
Citit 2677 ori