Tragedie cumplită în zi de 13, în satul Crăguieşti. Un tânăr de 19 ani, care îşi luase permisul de mai puţin de un an, şi-a omorât prietenul şi fostul coleg de şcoală, la care tocmai fusese acasă, la un pahar cu vin, iar pe un alt bărbat de 28 de ani l-a băgat în spital, în stare gravă. Alcoolul la volan şi viteza excesivă au fost cauzele acestei tragedii cumplite, în urma căreia viaţa acestui tânăr a fost curmată la doar 19 ani.

Accidentul s-a produs pe drumul juteţean 671 A, în satul Crăguieşti. Mai mulţi prieteni au băut un pahar cu vin acasă la victimă. Apoi au plecat în sat, la un bar. Şoferul, care avea permis nu de mult timp, a plecat cu maşina într-un sat alăturat. Apoi a vrut să se întoarcă la prieteni, la barul în care băuseră. Numai că aceştia plecaseră spre casă, iar drumurile lor s-au intersectat exact într-o curbă, unde tânărul aflat la volan, băut şi lipsit de experinţă, a pierdut controlul maşinii pe care o conducea cu viteză nepermis de mare. Autoturismul a ieşit de pe carosabil şi a intrat în plin în cei doi tineri care mergeau pe marginea drumului, către casă. Martorii spun că autoturismul a trecut pur şi simplu peste tânărul decedat. Pe celălalt l-a luat pe capotă, apoi pe parbriz, şi l-a aruncat la pământ. După ce i-a lovit, maşina s-a oprit abia după 50 de metri de la locul impactului.
Când salvarea a ajuns la locul accidentului, tânărul de 19 ani era mort. Mama victimei şi sătenii spun că ar fi întârziat nepermis, dar reprezentanţii ambulanţei au precizat că solicitarea a venit la 2.47, iar la 3.08 salvarea era la locul intervenţiei.

Şoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, pentru că, după ce l-au testat, poliţiştii au descoperit că avea o alcoolemie de 0.55 în aerul expirat. „Pe DJ 671, în localitatea Crăguieşi, un tânăr de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă la dreapta, şoferul a pierdut controlul volanului, a ieşit în afara carosabilului şi a acroşat doi tineri care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, unul dintre tineri a decedat pe loc, iar cel de-al doilea a fost transportat la Spitalul Judeţean din Drobeta-Turnu-Severin. În urma testării s-a stabilit că şoferul avea o alcoolemie de 0,55/mie în aerul expirat”, a declarat agent principal Aurel Conteanu, din cadrul Biroului Poliţiei Tr. Severin.

Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore și, la orele serii, a fost arestat pentru 30 de zile de magistraţii de la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, sub acuzaţiile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea sub influenţa alcolului.

Apar elemete noi şi incredibile în acest dosar

În faţa magistraţilor, tânărul a declarat că nu ar fi pierdut controlul volanului şi i-a lovit pe cei doi după ce vărul victimei ar fi încercat să arunce cu piatra în maşina pe care acesta o conducea. Tânărul spune că el şi vărul victimei s-ar fi certat seara trecută, ceartă în urma căreia acesta l-a ameninţat că îi va ţine cineva calea. Tânărul a plecat spre casă, dar s-a întors, cu intenţia să meargă pe un drum judeţean, pentru că şi-a dat seama că ieşea într-un drum naţional şi băuse. A făcut cale întoarsă, iar în curba în care s-a produs accidentul l-ar fi observat pe cel care îl ameninţase că se apleacă jos să ia o piatră cu intenţia să lovească în maşină. A vrut să se ferească de acesta, însă nu şi-a dat seama că în faţa lui erau cei doi tineri pe care i-a luat în plin. Pe unul l-a ucis pe loc, iar celălalt a fost transferat în stare gravă la un spital din Timişoara, în cursul acestei zile. Cel care a fost acuzat că a încercat să lovească maşina cu o piatră, vărul victimei, a fost audiat de procurori, însă a negat această ipoteză. Tânărul care a condus a izbucnit în lacrimi în faţa judecătorilor pentru că are mustrări cumplite de conştiinţă că şi-a ucis cel mai bun prieten, ce care i-a fost şi coleg de clasă timp de patru ani. După ce a ieşit de la instanţă, în aşteptarea pronunţării, i s-a făcut rău şi a fost chemată o ambulanţă. Medicii i-au acordat primul ajutor, pentru că avea tensiunea ridicată şi l-au stabilizat, nefiind nevoie să-l fie transportat la spital. Tânărul, urma să plece în câteva zile în Franţa, unde avea un contract de muncă, însă acest lucru nu se va mai întâmpla, pentru că următoarele 30 de zile şi le va petrece în arest.

Citit 8314 ori Ultima modificare Sâmbătă, 13 Ianuarie 2018 23:00
Etichetat cu
Mihai Bădescu

„Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, iar oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli.” - Platon

Lasă un comentariu

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…