13 aprilie 2021; Excelențe! Prieteni, Namaskar! Această ediție a dialogului Raisina are loc într-un moment important al istoriei umane. O pandemie globală devastează lumea de peste un an. Ultima astfel de pandemie globală a fost acum un secol. Deși omenirea s-a confruntat cu multe boli infecțioase de atunci, lumea de astăzi nu este pregătită pentru a face față pandemiei Covid-19.

Publicat în Eveniment

Acțiunea de amploare, generic denumită „Maratonul Ecologizării în Geoparcul Platoul Mehedinți” a continuat cu comuna Podeni, unde rangerii geoparcului, alături de câțiva localnici și de reprezentanți ai Consiliului Județean Mehedinți au colectat sute de saci de pet-uri care poluau ecosistemul. Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ramona Cupă, a fost din nou prezentă pe teren și a participat activ la colectarea deșeurilor.

Publicat în Eveniment

Până la sfârșitul lunii iunie 2021, severinenii vor avea noi reguli pentru serviciul de salubrizare. Aceștia vor trebui să depună o declarație de impunere privind numărul de persoane care locuiesc într-o locuință. Taxa va fi încasată de Primărie și va fi mai mică: 12 lei/persoană!

Publicat în Administratii locale

O amplă acțiune de ecologizare în Geoparcul PLATOUL MEHEDINȚI a demarat duminică, 4 aprilie 2021, în comuna Ponoarele, în cea mai frumoasă zonă turistică din jurul Podului lui Dumnezeu și a Lacului Zăton. Urmăriți un material video despre acțiunea de duminică! Angajații geoparcului, voluntarii de la Asociația Mod of Life și locuitori ai comunei au dat startul ecologizării întregii arii protejate, acțiunea fiind sugestiv intitulată MARATONUL ECOLOGIZĂRII. Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ramona Cupă, a participat direct la ecologizarea din jurul Lacului Zăton și a adunat, umăr la umăr cu voluntarii, deșeurile risipite în întreaga zonă.

Publicat în Eveniment

Dacă nu știați, există un site specializat dedicat protecției animalelor. Dacă intrați la adresa protectiaanimalelor.org, veți găsi o hartă cu toate județele României, de unde puteți alege județul dorit. În cazul județului Mehedinți, pagina nu a mai fost actualizată de ani de zile. Așa putem afla, din ciudatul site, că la Severin tot Gherghe e primar, iar la Baia de Aramă ar fi primar tot cel aflat acum după gratii, Rafael Dunărințu. De asemenea, pentru cei de la site, Șerban Nicolae este încă senator de Mehedinți.

Publicat în Eveniment

Imagini de o cruzime ieșită din comun au fost surprinse de o cameră de supraveghere, pe o stradă din Severin, în data de 31 martie 2021. Un individ trece cu roata din dreapta față peste un câine care se afla lungit pe drum, fără să îl avertizeze, fără să îl dea la o parte și fără să dea dovadă de nici cea mai mică urmă de compasiune. Scenele au fost postate pe Facebook și au strâns zeci de comentarii de indignare. Câinele nu a murit, dar șoferul fără suflet ar trebui căutat de Poliția Animalelor!

Publicat în Eveniment
Pagina 1 din 192

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…