Peste o mie de copii au petrecut clipe de neuitat de ziua lor, în fața Palatului Cultural „Theodor Costescu”, chiar de ziua lor. Pentru câteva ore, lumea minunată a poveștilor a devenit reală „La Curtea Regelui Prichindel” cu sprijinul Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin și a Palatului Cultural, iar clipele de poveste au fost posibile doar cu „complicitatea” unei persoane pe care cu siguranță copiii Severinului o vor iubi și mai mult de acum înainte, Delia Râmniceanu.

Publicat în Eveniment
Sâmbătă, 27 Mai 2017 11:33

HOŢI DIN APARTAMENTE, PRINŞI ÎN FLAGRANT

Hoţiile a doi indivizi, care au spart în ultimele luni mai multe apartamente în Drobeta Turnu Severin, s-au încheiat brusc, stopate de poliţiştii din Mehedinţi. Hoţii au fost prinşi în flagrant, exact când ieşeau cu prada dintr-o locuinţă. Bijuterii din aur, ceasuri şi bani, în valoare de 10.000 de lei, furaseră bărbaţii din apartamentul ai cărui proprietarii erau plecaţi de acasă.

Publicat în Eveniment

Eroarea unei şoferiţe a spulberat aseară cât ai clipi firul vieţii a trei oameni pe DN 6, în Mehedinţi. Femeia a întors maşina pe linia continuă, cu intenţia să intre într-o parcare, iar vehiculul condus de ea a fost spulberat de un altul care venea cu viteză din sens opus. Femeia, de aproximativ 30 de ani şi cei doi pasageri aflaţi în maşina ei, un bărbat şi o femeie trecuţi de 50 de ani nu au avut absolut nicio şansă în urma impactului, una dintre victime fiind pur şi simplu spulberată din autoturism, pe carosabil.

Publicat în Eveniment

Un copil de numai şapte ani a fost agresat de tatăl unui coleg, în drumul de la şcoală către casă. Scenele s-au produs pe uliţele satului Oreviţa Mare şi au fost filmate cu un telefon mobil.

Publicat în Eveniment

A fost rupere de nori peste două sate din Mehedinţi, noaptea trecută, unde au căzut peste 120 de litri de apă pe metrul pătrat în mai puţin de două ore. Din cauza cantităţii mari de precipitaţii, rigolele de pe marginea drumurilor nu au mai făcut faţă şi torenţii au năvălit în grădinile, curţile şi beciurile sătenilor. Şase gospodării şi un drum comunal din două sate aflate apropierea oraşului Strehaia au fost inundate.

Publicat în Eveniment

A fost seara accidentelor rutiere pe şoselele din judeţul nostru. Trei evenimente s-au produs în decurs de mai puţin de trei ore, în urma cărora două persoane au ajuns la spital. În cel mai grav a fost implicată o tânără de 19 ani, care a ajuns la spital în stare foarte gravă şi medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire. Într-un al doilea accident un bărbat cu alcoolemie 0,95 a intrat cu autoturismul în care era cu trei prieteni într-un cap de pod. Cel de-al treilea eveniment rutier s-a produs pe o stradă din Drobeta-Turnu-Severin, unde două BMW-uri, care se depăşeau, s-au acroşat, iar în urma coliziunii a fost rănită o persoană.

Publicat în Eveniment

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…