„Încep prin a mulțumi celor care au sprijinit Partidul Social Democrat în Drobeta Turnu Severin, eu îl consider un rezultat bun, sunt ca și procent sunt primul în Oltenia, pe zona municipiilor”, a declarat, luni, socialul democrat Marius Screciu.
„Nu ne culcăm pe o ureche, eu spun că în acest moment PSD are nevoie de schimbare, ne trebuie oameni noi, cu mentalități noi, cu dorință de a se implica în viața comunității. Partidul trebuie să se reformeze chiar dacă noi am câștigat, la nivelul țării sunt foarte multe județe unde eram campioni, acum am pierdut. Poporul ne-a dat în 2016 un vot extraordinar, nu cred, cel puțin în curând, că ne vom mai întâlni cu acel vot, dar ne-am cam bătut joc de el pentru că am venit cu oameni care nu au fost capabili să ducă la bun sfârșit cu ceea ce am venit în programul de guvernare. Trei guverne, trei prim-miniștri schimbați în trei ani e prea mult pentru noi toți”.
„Eu sper că ne vom mobiliza cu toții în turul II și vom obține un scor bun. Dacă Victor Ponta a pierdut în 2014 cu 40 la sută, de ce nu ar pierde și Iohannis în 2019 cu 36 la sută? Va fi o luptă dificilă având în vedere numărul de voturi pe care îl are domnul Iohannis în față, dar dacă toți s-ar mobiliza ca în Oltenia, ca în Mehedinți, am avea o șansă. Poate fi un început pentru noi ca partid, este important că am intrat în turul II, dar avem o bază de plecare, avem nevoie de stabilitate, de seriozitate, dar în același timp, obligatoriu, trebuie să ne facem și curățenie în partid. Cine vrea să rămână în PSD și să muncească este bine primit, cine merge așa la două-trei capete obligatoriu să plece din partid și să căutăm alte soluții”, a mai spus Marius Screciu.