REGELE ŢIGANILOR, SOMN DE (NE)VOIE ÎN ARESTUL IPJ MEHEDINŢI
Dorin Cioabă, autointitulatul rege al țiganilor a fost reținut miercuri seară de procurorii din Mehedinți și își va pertece noaptea în arest. Dorin Cioabă a fost ridicat miercuri dimineață, alături de soția sa de la reședința din județul Sibiu, în urma unor percheziții efectuate într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul este de cinci milioane de euro. Deși a plecat de acasă în calitate de martor, Cioabă a sfârșit ca fiind pus sub învinuire, iar procurorii au emis pe numele său o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, în timp ce soția sa a fost lăsată în libertate.
PERCHEZIŢII LA EVAZIONIȘTII FISCALI DIN STREHAIA
În această dimineață, polițiștii din Mehedinți și ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române efectuează 28 de percheziții la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 5 milioane de euro, prin comiterea de infracţiuni economice. Au fost puse în aplicare 32 de mandate de aducere.
VIJELII ÎN MEHEDINŢI ŞI CARAŞ-SEVERIN
Improvizaţiile la acoperişurile blocurilor au făcut din nou pagube în Drobeta-Turnu-Severin, în urma vijeliei de seara trecută.
INCIDENT DE SCUFUNDARE LA PORŢILE DE FIER
Viaţa unui scafandru în pericol pentru că barajul cel mai mare al României nu are o cameră barică absolut necesară în cazul în care scafandrii sunt implicaţi în incidente de adâncime şi trebuie aduşi la suprafaţă rapid.
GRINDINĂ ÎN SEPTEMBRIE, PLOAIE ŞI NECAZURI
O ploaie torenţială, coroborată cu o canalizare prost făcută, au adus numai necazuri pentru zeci de localnici din cartierul Schela, de la marginea oraşului Drobeta-Turnu-Severin. După jumătate de oră de potop, oamenii s-au trezit cu apa în gospodării şi unii chiar în case. Localnicii dau vina pe natură, dar şi pe cei care au făcut lucrări de modernizare a sistemului de canalizare şi le-au făcut în bătaie de joc.
PĂSTRĂTORII TRADIȚIEI
Un minunat proiect, cu finanțare europeană, a fost lansat la o pensiune din mirifica zonă a Clisurii Dunării. Proiectul este cu atât mai inedit cu cât își propune să conserve tradițiile și obiceiurile unei zone pa care de sute de ani românii și sârbii o împart frățește, în bună înțelegere. De altfel, partenerul lider al proiectului „Păstrătorii tradiției”, finanțat prin programul de cooperare transfrontalieră România – Serbia, este comuna Svinița, o comună în care populația majoritară este de etnie sârbă. Cel mai frumos dintre obiectivele proiectului este formarea a 120 de păstrători de tradiție.
