IDS SIGLA PRINT

Municipalitatea din Severin are un serviciu specializat, în cadrul Direcției Locale de Asistență Socială, care ajută bătrânii și persoanele care nu se pot deplasa, cu aprovizionarea cu hrană și medicamente.

Publicat în Social

Președintele Klaus Iohannis a adoptat Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Decretul e însoțit de o anexă care cuprinde zeci de măsuri în diferite domenii.

Publicat în Eveniment

Politica destul de bizară întrodusă de Cozmin Gușă la Realitatea Plus, îi lasă postul TV fără cele mai importante vedete. După o hemoragie masivă de jurnaliști, postul lui Gușă o pierde acum și pe Denise Rifai. Aceasta și-a anunțat demisia de la postul cu care s-a identificat în ultimii ani, printr-o postare emoționantă pe contul ei de Facebook. La finele anului trecut, aproape 40 de jurnaliști cu experiență au fost umiliți de postul lui Gușă și lăsați fără salariile pe trei luni.

Publicat în Revista Presei

Până în acest moment, în Mehedinți, 212 persoane sunt izolate la domiciliu, 14 persoane au ieșit din izolarea la domiciliu, un pacient este internat la Secția de Boli Infecțioase, iar 33 persoane sunt în carantină în spațiile special amenajate. Cele două persoane depistate pozitiv au fost internate la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Craiova.

Publicat în Social
Duminică, 15 Martie 2020 00:56

Program redus la Severin Shopping Center

În contextul actual, reprezentanții Severin Shopping Center se alătură demersului autorităților de a identifica și implementa soluții care pot preveni răspândirea noului virus Covid-19. Astfel, începând de luni, 16 martie, centrul comercial Severin Shopping Center își va ajusta programul de funcționare și va fi deschis în intervalul 12:00-20:00. Hipermarketul va fi deschis în intervalul 8:00-22:00, iar farmaciile vor funcționa după programul normal.

Publicat în Social

O petrecere organizata de firma la care lucrezi reprezinta ocazia perfecta de a cunoaste o alta latura a colegilor sau a superiorilor ierarhici, alta decat cea pe care o stii de la birou. Este momentul in care lasi deoparte discutiile despre rapoarte, sedinte si target-uri si socializezi cu toti intr-un mediu lipsit de prea multa formalitate.

Publicat în Monden
Pagina 67 din 216

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…