Romeo Crîșmaru
"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."
- citat de Winston CHURCHILL
Fonduri europene, atrase de Primăria Severin
Un nou proiect de modernizare pe fonduri europene a fost atras de municipalitatea severineană. Astăzi, a fost semnat contractul de finanțare.
PRO ROMÂNIA Mehedinți, scos la mezat
În timp ce Victor Ponta își rupe cămașa de pe el, pe la Capitală, pozând în liderul stângii reformatoare europene, prin filialele județene ale propriului său partid se aglomerează oportuniștii și fripturiștii. Cu siguranță că vajnicul Ponta nu are habar ce oameni a adunat în partid la Mehedinți, de exemplu. De la un șef de filială condamnat cu suspendare și până la cățelușii care își negociază funcții în administrația locală, PRO ROMÂNIA seamănă, la Severin, din ce în ce mai mult, cu o menajerie. Locotenenții lui Duicu au vrut recent să dezerteze cu tot cu echipa de campanie și să fugă la PMP. Și-au negociat chiar și funcția de primar.
MARCEL SAVA: „Dacă nu facem o schimbare, totul se duce de râpă la Salcia!”
Comuna mehedințeană Salcia era pe vremuri mândria județului nostru. Cea mai bogată comună, cu terenuri roditoare și ferme de animale și palntații de pomi. Aflată pe malul Dunării, comuna ar fi trebuit să se dezvolte armonios, dar, din păcate, s-a prăbușit. Marcel Sava vrea să schimbe destinul acestei zone și să readucă localitatea în pe acel loc fruntaș pe care îl merită. Interviu cu candidatul PMP pentru funcția de primar al comunei Salcia, Marcel Sava
LOUIS MOISESCU „Îmi doresc o echipă de fotbal reprezentativă, pentru Severin, și o mai mare atenție pentru sportul mehedințean!”
Loius Moisescu este vicepreședinle PMP Drobeta Turnu Severin și este cunoscut cel mai bine din lumea sportului mehedințean, unde activează ca arbitru de fotbal. Urmăriți un INTERVIU, o discuție despre sportul mehedințean și despre politică, o viziune despre cum ar putea administrația locală să ajute la dezvoltarea sportului, pe toate palierele lui.
Descinderi în Strehaia, la palatele rromilor! Acțiuni fictive de reciclare a deşeurilor
Polițiștii de investigare a criminalităţii economice, din cadrul I.P.J Mehedinţi împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, au efectuat 8 de percheziții, în 3 judeţe. Au fost vizate persoane care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 9 milioane de lei, prin infracțiuni de evaziune fiscală.
