IDS SIGLA PRINT

Romeo Crîșmaru

Romeo Crîșmaru

"A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămana viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat."

- citat de Winston CHURCHILL

Cea de-a optsprezecea ediție a tradiționalei sărbători a smochinelor, de la Svinița, a prilejuit o interesantă dezbatere despre perspectivele de dezvoltare și de valorificare a potențialului turistic deținut de una dintre cele mai frumoase zone ale Clisurii Dunării. „Svinița încotro?” a fost tema unei conferințe deosebit de interesante, la care subprefectul Andrei Stănișoară a venit cu barca.

Tele 2 Drobeta a prezentat, în ediția de știri din 21 august 2017, o anchetă despre cum nu se dă dusă „generăleasa” din scaunul de șefă a învățământului mehedințean: „Inspectorul școlar general, Mirela Pintea Enea, continuă seria abuzurilor chiar și după demiterea din funcție! Înlăturată, vineri, din funcție, prin ordin al ministrului Educației, Pintea a convocat, în week-end, câțiva apropiați din inspectorat, în încercarea de a-și șterge urmele faptelor care au condus la demiterea sa. În acest fel, însă, Pintea se afundă și mai rău în ilegalități, situație în care ar putea să plece și cu dosar penal din funcție”. VIDEO cu ancheta TELE 2, deasupra!

Sâmbătă, 19 August 2017 09:53

MAMĂ CU TREI COPII, AJUNSĂ PE STRĂZI

O femeie, mamă a trei copii minori a ajuns pe străzi, după ce casa naționalizată în care locuia a fost revendicată, iar proprietarul nu a mai putuit să îi țină. Femeia a dormit o noapte sub cerul liber, iar acum șansa i-a surâs din partea unui om cu suflet mare, directorul Colegiului Tehnic DECEBAL, Vasile Busuioc, care o va găzdui pentru o perioadă limitată în internatul liceului. Femeia își dorește cu disperare o locuință socială, pe care nu o poate primi din cauza unor amenzi.

Miercuri, 16 August 2017 22:52

ZILELE ORȘOVEI, UN SUCCES ÎN 2017

Anul acesta programul manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Orsova a fost conceput pentru toate vârstele! Copiii au avut parte de activități recreative, de baloane , picturi pe fata, castele, mascote si jocuri interactive! Tinerii s-au bucurat de un concert marca Alina Eremia!

Reușită formidabilă pentru Mehedinți! Județului nostru i-a fost alocată o sumă colosală prin intermediul etapei a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală. Este vorba despre aproximativ 850 milioane de lei (188.653.000 de euro), bani care se vor concretiza în investiții în infrastructură, școli, grădinițe, alimentare cu apă și canalizare, precum și multe alte obiective de investiții. Locuitorii din Schela și Gura Văii au cele mai multe motive de bucurie, căci au fost alocați bani pentru reabilitarea străzilor de aici. Primarul Severinului, Marius Screciu, are 14 proiecte de investiții aprobate! (Vezi mai jos lista tuturor proiectelor de investiții din Mehedinți!)

Miercuri, 19 Iulie 2017 22:03

FESTIVALUL TINEREȚII, LA VAMA VECHE

În perioada 28 august – 4 septembrie 2017 se va desfășura cea de-a XIII-a ediție a Festivalului de muzică ușoară și folclor, „Festivalul Tinereții”. Evenimentulîți propune să descopere tineri talentați și potențial. Evenimentul va avea loc în Vama Veche, Complexul D’Or.

Mai multe informații în jurnalromanesc.ro

Jurnal.Mehedinti

Jurnal Mehedinți este conceput ca un portal media ce își dorește să aducă în presa locală o dinamică nouă si un format atractiv.
 
    Tel: +40 728317685
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Foto

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…